Sentimente

A ne trai viata in reprimare este o strategie nesanatoasa. Cand ne ingropam cele mai adanci sperante, visuri si dorinte, dam nastere unor incordari mari care isi vor lua tributul din starea noastra de sanatate. Corpul nostru stie intotdeauna ce gandim si ce simtim si mai devreme sau mai tarziu va oglindi prin starea lui de sanatate calitatea vietii emotionale pe care am avut-o.
In general reprimam sentimente negative: frica, anxietate, manie, durere sau tristete. Fiecare din aceste sentimente incearca sa ne spuna ceva. De aceea nu este deloc indicat sa recurgem la tot felul de mecanisme sau mijloace de a ne inabusi sentimentele. Cel mai bun lucru pe care il putem face e sa le ascultam. Numai asa le putem decodifica. Daca simtim durere, tristete sau anxietate inseamna ca ceva nu e in regula in prezent, in situatia de fata noi nu primim ceea ce avem nevoie. Daca simtim frica, s-ar putea sa fie provocata de teama de durere, esec, pierdere sau abandon. Problema cea mai grava cu reprimarea sentimentelor este ca fugind de sentimentele negative, vom ajunge sa "fugim" si de cele pozitive, cum ar fi bucuria, dorinta de viata...

De cate ori citim carti gen Gandirea pozitiva, Atitudinea conteaza... intr-adevar ne simtim mult mai bine. Dupa o perioada de timp insa.... Frustrarile cauzate de lipsa dragostei reciproce mi se par cele mai crunte. Dar, oare ce se poate face? Dragoste cu sila nu merge. Impartasirea sentimentelor fara a primi un feedback pozitiv nu ajuta la nimic. Si atunci, cum putem oare sa ne vindecam sufletul? De obicei ceea ce ne face sa reprimam sentimente este nevoia de comuniune si dragoste care ne-a fost ranita.

Daca tinem foarte mult la persoana care ne-a ranit si "ne-a facut" sa ne reprimam un anumit sentiment, de manie de exemplu, am putea sa ii spunem ca ne face sa ne simtim furiosi "atunci cand..." si ca am vrea sa rezolvam aceasta nevoie pentru ca il iubim. Dar daca noi facem acest lucru si celalalt nu are nicio reactie, sufletul nostru ce va face? Nu cumva va suferi si mai mult?

Toate solutiile psihologilor mi se par cu dus si intors....