miercuri, 15 ianuarie 2020

Într-un dialog binevoitor cu voinţa








Creierul nostru preferă mai degrabă recompensele instantanee, decât cele pe termen lung. Este, pur și simplu, o consecință a modului în care funcționează mintea umană. Având în vedere această tendință, de multe ori trebuie să recurgem la diverse strategii pentru a duce la bun sfârșit lucrurile.
În psihologia modernă, teoria voinței este una pragmatică. Voința nu este privită ca o facultate psihică separată; este considerată a fi o calitate sau un aspect al comportamentului. Procesele volitive pot fi aplicate în mod conștient și pot fi automatizate în timp, devenind obiceiuri. Majoritatea concepțiilor moderne asupra voinței abordează această noțiune ca pe un proces de control al acțiunii, care se automatizează. Fiecare alegere sau decizie pe care o luăm este un act de voință. S-ar putea să nu conștientizăm de fiecare dată că noi suntem cei care aleg și, poate, uneori chiar ne simțim victime. Cu toate acestea, oriunde am fi și orice am face, ceea ce ni se întâmplă este alegerea noastră. Fără să alegem, nu am putea rămâne acolo unde ne aflăm. Fără să alegem, nici nu am putea opri ceea ce facem și nici nu am putea continua să facem acel lucru. De fiecare dată când facem o alegere, executăm un act de voință.



Continuarea aici: Puterea voinței. Proces de control al acțiunii și al alegerilor noastre



Sursa foto: https://restaurantinvestmentguru.com/

duminică, 5 ianuarie 2020

Confruntarea cu emoțiile negative








Pentru cei mai mulți dintre noi, ”emoția” este un cuvânt pe care îl folosim fără să ne gândim la ce înseamnă exact. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că emoția înseamnă sentimente - ceva ce nu este ușor de spus în cuvinte, dar care este familiar pentru noi toți. Opinia majoritară este că emoțiile sunt importante pentru noi, inclusiv emoțiile negative, despre care se crede că îndeplinesc diverse funcții esențiale.

De exemplu anxietatea- pe o perioadă lungă de timp, anxietatea poate fi dăunătoare, dar pe termen scurt, ne pregătește pentru  potențialele amenințări din mediul nostru. Această pregătire ne asigură că suntem gata pentru a face față amenințării (adică ”luptă”) sau a ne îndepărta de situația amenințătoare (adică ”fugi”).

Emoțiile negative ne opresc să gândim și să ne comportăm rațional. Tindem să vedem doar ceea ce vrem să vedem și să ne amintim doar ceea ce vrem să ne amintim. Acest lucru nu face decât să prelungească furia sau mâhnirea și ne împiedică să ne bucurăm de viață.

Emoțiile negative pot avea consecințe importante asupra modului în care abordăm interacțiunile sociale.

Câteva dintre modalitățile dăunătoare prin care oamenii se confruntă cu emoții negative:

1.      Negare
Negarea este atunci când o persoană refuză să accepte că ceva nu este în regulă sau că poate avea nevoie de ajutor. Atunci când oamenii neagă că au sentimente problematice, aceste sentimente pot să explodeze sau să acționeze într-un mod dăunător.

2.      Retragere
Retragerea este atunci când o persoană nu vrea să fie în preajma altor oameni sau să participe la anumite activități. Acest lucru este diferit de a dori să fii singur din când în când și poate fi un semn de avertizare pentru depresie. Retragerea aduce propriile probleme: singurătate extremă, neînțelegere, furie și gândire distorsionată.

3.      Hărțuire
Bullying-ul ( hărțuirea) este atunci când o persoană folosește forța și amenințările pentru a-și arăta puterea asupra celorlalți. Oamenii participă, de regulă, la un comportament de intimidare, deoarece nu se simt bine cu ei înșiși și fac ca altcineva să se simtă rău, acest lucru făcându-i să se simtă mai bine sau mai puțin singuri.

4.      Autoagresiune
Poate lua mai multe forme, inclusiv: tăierea, mușcarea sau participarea la un alt comportament periculos. Mulți oameni se autoagresează deoarece simt că acest lucru le oferă control asupra durerii emoționale.

5.      Consum de substanțe
Utilizarea substanțelor precum alcoolul și chiar medicamentele pot face ca o persoană să se simtă mai bine sau amorțită în situații dureroase. Consumul de alcool și droguri dăunează creierului. Acest lucru poate înrăutăți sentimentele dificile și, în unele cazuri, duce la gânduri suicidare sau dependență.




joi, 9 august 2018

De la 21 la 66 de zile



Când vine vorba de dezvoltarea unui obicei prost două repetări sunt probabil suficiente. Când vine vorba de schimbarea unui obicei prost într-unul bun avem nevoie de mult mai mult timp. Unii consideră că 21 de zile sunt suficiente, alții sunt de părere că 21 de zile nu sunt suficiente.
Acest număr, 21,  provine dintr-o carte populară apărută în 1960 numită ”Psiho-Cibernetica”, scrisă de Maxwell Maltz, chirurg plastician care a observat că pacienții lui păreau că au nevoie de aproximativ 21 de zile pentru a se obișnui cu noile lor fețe.
”De obicei trebuie un minimum de 21 de zile pentru a efectua o schimbare perceptibilă pentru o imagine mentală. În urma chirurgiei estetice, trebuie tot 21 de zile unui pacient ca să se obişnuiască cu noul său chip şi multe alte fenomene obişnuite observate demonstrează că sunt necesare minimum 21 de zile oricărei imagini mentale vechi să dispară încet, să se topească şi să lase să se cristalizeze una nouă.”- Maxwell Maltz
Un studiu realizat, în 2009, de Phillippa Lally, cercetător în domeniul psihologiei sănătății la UCL, intitulat "Cât durează să ne formăm un obicei", a constatat că, în medie, durează 66 de zile pentru ca un obicei să devină înrădăcinat.
Schimbarea unui obicei nu este ușoară. Creierul nostru este învățat cu acele comenzi rapide, care ne vin în mod natural. În timp ce noi ne tot spunem că dorim să avem obiceiuri noi, sănătoase, creierul pare că este ocupat să se încăpățâneze a le păstra pe cele vechi.  
Chiar dacă obiceiurile sunt greu de schimbat, cei care au reușit spun că dezvoltarea unui obicei bun merită cu adevărat lupta.
Pentru a scăpa de un obicei este necesar:
- să ne reamintim cât mai des care este motivația;
- să ne gândim la un "comportament de înlocuire" pentru  o obișnuință, dar  să ne asigurăm că acel comportament este unul pozitiv;
- să avem curajul de a acţiona.
Se pare că numai aşa scopurile, dorinţele şi convingerile pot fi transformate în realităţi.


marți, 7 august 2018

Facebook, lider emoţional al relaţiei




Recunosc, îmi place să flirtez, îmi plac cei cu care reușesc să mă conectez și mă bucur de orice fel de relație care mă aduce mai aproape de mine însămi. Există și persoane care mă sperie și pe care le evit pe cât posibil. Mă sperie pentru că sunt persoanele care au talentul de a mă seca de energie, de a mă atrage în locuri ale minții și ale sufletului în care nu vreau să ajung sau cel puțin nu când vor ele J
Fiecare avem spaimele noastre și am observat că spaimele au devenit din ce în ce mai diverse. Ne înspăimântăm dacă primim un ”tag” pe facebook, ce să mai zic dacă ne trezim ca fiind într-o relație?! Dăm atât de multă importanță unei lumi mai mult imaginare!

A fi într-o relație nu înseamnă că celălalt te posedă, te închide într-o închisoare, te rupe de lumea exterioară sau de tine însuți. Cu atât mai puțin a fi într-o relație pe facebook... Putem fi în relații pe facebook sau putem fi în relații doar pe facebook. Putem fi căsătoriți fără să purtăm verighetă sau fără să notăm asta la ”situația amoroasă” de pe facebook. Putem să fim oricum vrem să fim, nu numai în virtual ci și în viața reală.

Dacă nu suntem în relații afișate nu înseamnă că nu avem relații, dacă ne afișăm ca având relații nu înseamnă neapărat că le și avem.

Purtăm măști zi de zi. Purtăm măști în relațiile cu ceilalți și purtăm măști în relația cu noi înșine. Vrem să ne ascundem de noi și de ceilalți. Purtăm măști în încercarea copilărească de a ne proteja, de multe ori, fără să știm exact de cine și/sau de ce.

Am devenit atât de plictisiți încât facebook-ul este printre puținele lucruri care ne amuză dându-ne ocazia să fim oricine vrem să fim și oricând vrem.
Azi nu mai vreau să fiu întrebată de ce sunt singură, de ce nu mă mărit, de ce nu am făcut copii până acum. 

Azi sunt într-o relație. Azi am relația perfectă. Azi sunt într-o relație cu un poet. Facebook-ul m-a ajutat să întâlnesc poetul. Facebook-ul este liderul emoțional al relației. Facebook-ul este o poezie.Viața fără facebook ar fi fost tristă. Azi mă bucur de relație și de poezie, căci ”fără poezie, viața e pustiu!”.





duminică, 29 aprilie 2018

Scurt jurnal de călătorie în Țara Sfântă






Îmi făcusem deja un obicei din a-mi sărbători ziua de naștere în afara țării. Anul ăsta nu mai eram prea convinsă că asta îmi doresc... până la un moment dat când ”m-a luat valul” J 

Verișoara mea m-a anunțat că vrea să plece cu o prietenă în pelerinaj în Țara Sfântă și că plecarea este fix pe 22 aprilie, cu o zi înainte de ziua mea. Am zis  nu, nu merg. Cu o săptămână înainte de data plecării mă ”împrietenesc” cu ideea și îmi zic că dacă mai sunt locuri înseamnă că e un semn că trebuie să ajung acum acolo. Mi se spune de la agenție că mai este un loc în avion și un loc în cameră dar cu o altă persoană. Nu, nu mă avânt la așa ceva, îmi zic. Dacă îmi găsește loc în cameră singură merg, dacă nu, nu. A doua zi, am fost anunțată că mi-au găsit și o cameră ”single”.  Minunat! Înseamnă că ăsta este momentul potrivit, nu degeaba s-au aranjat astfel lucrurile, îmi spun . Răsfoiesc pașaportul pentru a-i verifica valabilitatea. Era valabil. Îmi amintesc că este plin de vize de Turcia... încep să mă stresez puțin. Auzisem că nu e prea ok să ai vreo legătură cu Turcia, Dubai și cu musulmanii în general pentru că vei fi supus unui interviu mai amănunțit. Mă stresa gândul, dar mi-am zis că dacă Dumnezeu a vrut ca eu să ajung acolo acum, totul va fi bine.  Cu o zi înainte de plecare sunt anunțață că la aeroport ne vom întâlni cu preotul însoțitor, hmm preot, credeam că e vorba de ghid. Sper să fie un om ok, care să nu ne țină teorii.

Pe 22 aprilie 2018, ora 4.30 dimineața, eram în aeroportul Otopeni. Ne întâlnim cu grupul și cu preotul. Când văd că preotul este tânăr și glumeț îmi mai revine entuziasmul. Stau la checkin împreună cu verișoara mea și cu prietena ei în ideea de a ni se da locuri în avion una lângă alta. Îi zicem fetei de acolo că vrem să stăm împreună, ea zice ok și când mă uit pe bilet, eu pe rândul 11, ele pe 18. Zic iarăși, asta e! . Ne îmbarcăm. Locul meu era pe același rând cu preotul. M-am gândit că e un semn, că nu întâmplător mi s-a dat locul ăla. Decolăm. Mai vorbim, mai glumim, zburăm vreo 40 de minute și suntem aunțați că urmează o zonă cu turbulențe. Ne zdruncinăm un pic și așteptăm să treacă. Nu mai durează mult și suntem anunțați că a fost sesizată o defecțiune și trebuie să ne întoarcem de urgență la București. S-a creat deja panica. Mirosea a ars și fix de la aripa de pe partea unde stăteam ieșea ceva fum. Mă gândeam că dacă nu e flacără e încă ok. Doamna de lângă mine mă strânge de mână. Îmi trece prin minte că a doua zi ar trebui să fac 39 de ani și poate că nu mai e cazul. Poate că am plecat la acest drum ca să mă opresc la 38. Nu mai apuc să mă gândesc la nimic altceva pentru că încerc să dau curaj doamnei de lângă mine.

Ajungem cu bine pe pământ, Dumnezeu a fost cu noi. Când coborâm observ o mare pată de ulei și în continuare fum. Veniseră deja pompierii. Ni se spune că vom fi anunțați pe parcursul zilei ce vom face în continuare. Ne agităm, ne împrietenim, ne gândim dacă mai plecăm sau nu, dacă a fost un semn să nu mai mergem sau a fost o ispită și acum a trecut și totul va fi bine. Câteva persoane decid să renunțe. Altele rămân pe poziție. Îi zic preotului că dacă nu mai merge să îmi spună pentru că nu mai merg nici eu. O întreb pe verișoara mea ce fel de asigurare mi-a făcut, dacă intră și astfel de cazuri în asigurare și îmi zice că nu, intră repatriere și pierdere de bagaje. Suntem anunțați că se încearcă repararea motorului sau a unui rulment... acest anunț ne agită. Nu mai voiam să plecăm cu același avion. Până la urmă suntem anunțați că a sosit un avion de la Roma și vom pleca cu acela. Ne îmbarcăm. Stăm cu inimile strânse și cu mințile la rugăciune. Un drum de 2 ore și 20 de minute mi s-a părut a fi de 5 ore. Spiritul glumeț al preotului îmi mai da ceva curaj.

Am ajuns la Tel Aviv. La controlul pașapoartelor sunt întrebată dacă am venit ca turist, dacă sunt în grup, dacă sunt prima oară în Israel și dacă a mai fost cineva din familia mea în Israel. Nimic de Turcia. Îmi zic că am scăpat J)

La aeroport ne așteaptă autocarul și un ghid local vorbitor de limba română. Pornim deja să vizităm ce se mai putea vizita la acea oră: grădinile Bahai, biserica Stella Maris (Steaua Mării -sediul Ordinului călugăresc al Carmeliţilor-, cu altarul aşezat deasupra Grotei Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul. Ne îndreptăm spre Tiberias unde avem cazarea.

A doua zi pornim spre Capernaum, oraşul unde a locuit Iisus după ce a plecat din Nazaret. Vizităm ruinele sinagogii din calcar alb, locul în care Iisus a predicat, ruinele casei soacrei Sf. Petru. Continuăm cu Tabgha – loc ce aminteşte de minunea înmulțirii pâinilor și peștilor, unde admirăm o biserica construită în stil bizantin, apoi facem o oprire pe Muntele Fericirilor, unde vizităm capela de formă octogonală ce a fost construită pe locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a ținut predica despre fericiri.

Preotul ne povestește câte ceva despre Fericiri și ne miruiește.

Apoi ne îndreptăm spre Iordan.

Ajungem la Iordan, unde preotul urma să ne boteze simbolic. Realizez că sunt botezată în apa Iordanului fix de ziua mea, 23 aprilie. Mi se umple sufletul de bucurie și recunoștință.


Facem o plimbare cu o copie a „bărcii lui Iisus”, pe apele Mării Galileii. Ne oprim la malul Mării și mâncăm ”peștele Sfântului Petru” -tilapia, chromis niloticus - cel mai cunoscut și mâncat pește din Țara Sfântă.

Mai vizităm: Muntele Tentației, Aşezământul Românesc din Ierihon, Biserica Nativității, locul nașterii lui Iisus şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită “Betleemița” sau “Apărătoarea Bethleemului”, mănăstirea Sf. Gheorghe, mănăstire greco-ortodoxă din apropierea Ierihonului, înălțată în cinstea sfântului, la poalele munților din Deșertul Iudeii. Este prima mănăstire întemeiată în Valea Iordanului.

Pe drumul prin deșert întâlnim beduinii cu măgari. A fost un drum impresionant. Un peisaj desprins parcă din filme. Unii dintre beduini știau câteva cuvinte în limba română și ne spuneau că pe măgării lor îi cheamă Iohanis și Băsescu.


Ne îndreptăm spre Bethleem pentru cazare.


A treia zi mergem la Mormântul Sfânt. Stăm vreo 2-3 ore la coadă. Preotul citește Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos. Încerc să fiu cât mai aproape de preot pentru a-l asculta și a putea ignora forfota și vocile celorlalți. Reușesc să fiu la o distanță acceptabilă. Simt o emoție puternică. Ridic privirea. Văd locul pe unde coboară Lumina Sfântă de Paște. Îmi dau lacrimile și mi se furnică pielea. Ajung la Mormânt, ating cu capul  Mormântul și îmi dau lacrimile instant. Îl rog să mă ierte pentru toate deznădejdiile, tristețile și răutățile și îi mulțumesc cu recunoștință pentru tot. Ies de la Mormânt și îmi plec genunchii și capul la Piatra Ungerii. Mirosea a mir.  Iarăși mă cuprinde o mare emoție care mă face să lăcrimez. Urc la Golgota. Aceeași emoție și furnicătură. Îmi caut grupul și pornim cu toții pe Via Dolorosa, apoi ajungem la Zidul Plângerii. Unii mai reticenți nu se apropie. Merg la Zid. Îl ating, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această șansă.

În autocar preotul ne mai citește câteva rugăciuni. Are o voce atât de liniștitoare. Mulțumesc iarăși și iarăși în gând pentru ceea ce mi-e dat să trăiesc.

Am mai fost la Marea Moartă, pe Muntele Măslinilor, la Mănăstirea Ortodoxă a Înălţării Domnului ce amintește de Înălțarea Domnului la cer; la Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor ridicată pe locul în care Mântuitorul s-a rugat înainte de a fi prins; Biserica Mormântul Maicii Domnului unde găsim Capela Sf. Ioachim şi Ana şi Grota Trădării, Biserica Adormirii Maicii Domnului şi Mormântul lui David.

O energie și o emoție puternică am simțit și la Grota Trădării. Pur și simplu simțeam că ESTE acolo. I-am cerut iarăși iertare și i-am mulțumit pentru tot. Aici am primit o crenguță de măslin. A urmat Biserica Mormântul Maicii Domnului. Când am ieșit din biserică a început o mare ploaie, parcă venită special pentru a ne curăța de păcate.

În ultima zi am vizitat Ein Karem, loc al întâlnirii Fecioarei Maria cu Elisabeta, Biserica "Sf. Ioan Botezătorul” ridicată pe locul naşterii "celui mai mare om născut din femeie”, izvorul Sf Ioan, oraşul vechi Jaffa, unde se află biserica ce adăposteşte moaştele Sf. Gheorghe din Lod și mormântul sfântului.

Născută de Sfântul Gheorghe, această biserică care adăpostește mormântul  mi-a accentuat și mai mult bucuria acestui pelerinaj. O emoție în plus a fost declanșată de faptul că preotul m-a miruit în acel loc...

Am încheiat vacanța în Israel cu Marea Mediterană din Tel Aviv. 


Ne-am îndreptat apoi spre aeroport. Aici a urmat interviul. Nu am mai scăpat de ”problema” vizelor de Turcia J) Am fost întrebată de câte ori am fost în Turcia, când am fost ultima oară, dacă cunosc pe cineva acolo, pe cine, cu cine am fost acolo, dacă am primit vreun cadou pe timpul șederii în Israel. După ce am răspuns întrebărilor am fost ”încadrată” la persoane ”oarecum periculoase” și am fost supusă unui alt control mai amănunțit. J)

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru oamenii minunați pe care mi i-a scos în cale în acest pelerinaj: preotul Cătălin Caucă, care a fost o binecuvântare pentru noi toți, noii mei prieteni, ”colegi de pelerinaj”. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a rânduit totul atât de frumos și am ajuns cu bine acasă.