Fiecare suflet are propria lui călătorie

În ultima săptămână am văzut și am simțit multă durere și suferință. Familia mea a fost nevoită să se despartă de un om drag. O vacanță mult dorită de unchiul meu, în Grecia, s-a transformat în ultima lui vacanță.

Una dintre verișoare m-a anunțat că tatăl ei a murit, în Grecia, și m-a rugat să le însoțesc. În 2 ore eram la aeroport și porneam către Salonic. Nu-mi găseam cuvintele, nu știam ce puteam face, cum puteam ajuta. Mi-am îndreptat gândurile către Dumnezeu și îngerași, rugându-i să mă ajute și să-mi arate cum pot să ajut.

În Grecia se afla mătușa mea devastată de tot ceea ce se întâmplase. Acasă erau celalalte rude, toți marcați de nefericitul eveniment. Lângă mine, se aflau verișoarele mele care căutau neputiincioase o explicație pentru ceea ce se întâmplase.

După un zbor de aproape 2 ore ( datorită unei modificări de traseu, o restricție de zbor) am ajuns la Salonic. Acolo ne-a așteptat un grec, o cunoștință a unei prietene a verișoarei mele. El ne-a dus la spital ( de la aeroportul din Salonic era o distanță de 70 de km). Ne-a ajutat cu transportul de la aeroport la spital, apoi de la spital în stațiunea unde se afla mătușa mea. Ne-a ajutat mult să putem comunica cu doctorii greci. S-a scuzat că nu știe limba engleză foarte bine, dar atât cât știa a fost suficient cât să înțelegem ceea ce spuneau cei de la spital. Trebuia identificat cadavrul. Nu am fost lăsată să intru, cu fetele, pentru identificare. Am așteptat afară împreună cu domnul grec.

Mă gândeam la ele cu compasiune, iar frica începuse să-mi dea târcoale. Ce le spun fetelor când ies de acolo, cum le îmbărbătez, ce pot face pentru ele? Simțeam că orice aș face sau aș spune va fi degeaba. Până la întoarcerea lor nu am putut decât să mă rog la Dumnezeu să le dea putere.

După identificare, am fost anunțate că trebuie făcută necropsia la Salonic, chiar dacă ei bănuiesc că a fost infarct. Nu știam ce trebuie făcut pentru repatriere și am sunat la ambasada României din Salonic. De acolo ni s-a dat un număr de telefon de la Pompe Funebre. Au spus că se ocupă o româncă și că e mai ieftin. Greșit. Era mai scump decât la cei recomandați de agenția de turism care se ocupa de turiștii români. Pe drum, Stavros ( domnul grec) ne tot spunea că e mafie în Grecia și să-l lăsăm pe el să vorbească ca să nu ne ia bani mai mulți. Într-adevăr, ne-a ajutat și a reușit să obțină o reducere de 100 de euro. Față de recomadarea celor de la Ambasadă, prețul final a fost cu 300 de euro mai mic. Precizez că, Ambasada nu se ocupă de nimic. Poate că e mai bine așa, gândindu-mă la câtă birocrație, nervi și pierdere de timp presupune orice problemă pe care trebuie să o rezolve statul român. Grecii și fata de origine română, reprezentanta agenției de turism, au dat dovadă de multă omenie. Ne-au ajutat foarte mult și le mulțumesc și aici, în mod public. După ce am rezolvat cu actele și toate cele, am revenit în țară.

A fost o săptămână trăită extrem de intens. O săptămână încărcată de emoții, durere, disperare, frică... O săptămână în care am conștientizat că atunci când durerea este profundă, răbdarea şi înţelegerea contează cel mai mult. Am conștientizat că iubirea, bunăvoinţa, blândeţea şi grija sunt singurele lucruri care pot da puterea de a merge mai departe.

Niciodată nu suntem pregătiți pentru moarte. Moartea ne sperie.

Tanatologii ...

(Tanatologia= ştiinţa care studiază moartea)

Tanatologii cred că moartea ne sperie atât de mult tocmai fiindcă încercăm să o ignorăm. Ştim cu toţii că într-o zi vom muri, dar pentru că refuzăm să ne gândim la asta, moartea ne ia pe nepregătite, fie că e vorba de sfârşitul nostru sau al celor dragi.

Poate că, mai mult, este vorba de teama pierderii celor dragi decât de teama de moartea proprie. Ne e frică să rămânem singuri și neajutorați într-o lume în care și așa ne este greu să rezistăm....

Dacii...

Dacilor nu le era frică de moarte. Ei sărbătoreau, se bucurau pentru că spiritul trăiește veșnic și pleacă dintr-o lume rea într-una mult mai bună și mai frumoasă. Practic, tratau moartea ca pe o naștere (într-o lume spirituală) ... moartea era o eliberare.  Astăzi, nu mai privim moartea așa... Astăzi, moartea ne copleșește.

Moartea nu există. Este doar o iluzie.

Robert Lanza, cercetător de origine americană, a fost primul care a pus bazele teoriei biocentrismului. Pornind de la senzaționala descoperire a existenței unui număr care tinde spre infinit al lumilor paralele, omul de știință susține că moartea nu există. Pentru el moartea nu este sfârșitul, așa cum am fost învățați să credem, ci este doar o etapă finală a degradării corpului. Pe de cealaltă parte, sufletul sau energia părăsește trupul mort și trece într-un univers paralel, unde își continuă viața, sub formă imaterială sau își găsește o altă gazdă materială.

Consolarea  pentru cei îndurerați

Cred că numai lacrimile sunt cele care ne pot curăța sufletele de durere și tristețe.

Cred că jelirea este o experință extrem de personală și vindecătoare.

Cred că este normal să negăm, să ne simțim furioși, atunci când oamenii dragi pleacă de lângă noi pentru totdeauna.

Cred că vina, singurătatea, neajutorarea și șocul sunt inevitabile.

Cred că suportul moral este un factor important și că prietenii și rudele reprezintă o ancoră a persoanei îndurerate pentru a putea parcurge perioada de doliu.