Se afișează postările cu eticheta teatru pentru copii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta teatru pentru copii. Afișați toate postările

miercuri

Trei idei de a petrece timpul liber cu un copil de 2 ani jumate

 


La 2-3 ani jocul este important. Copiii învață prin joc. Le place să se joace cu ceilalți, să picteze cu degetele sau cu o pensulă, să țopăie în pat sau pe o trambulină. Le place să petreacă timp cu părinții.

Fie că ești părinte sau bunic, îți propun trei idei de a petrece timpul liber cu micuțul tău.

 

1. O scurtă incursiune în lumea trenurilor

     

Muzeul CFR

  O activitate potrivită pentru copii începând cu vârsta de 2 ani și jumătate este o scurtă incursiune în lumea trenurilor.


     Dacă locuiți în București sau sunteți în vizită în București vizitați Muzeul CFR și apoi faceți o scurtă călătorie cu trenul către Aeroportul  Henri Coandă.

   


 * Muzeul CFR a fost inaugurat la 10 iunie 1939, sub denumirea Muzeul Ceferiștilor, în cadrul serbărilor „Ceferiadei”, care aniversau 70 de ani de la deschiderea căii ferate București Filaret-Giurgiu.

   Adresă: Calea Griviței 193B, București

   Program: miercuri- duminică, 10.00-16.00

   Preț: 6 lei/ adult


Ema la Muzeul CFR

    ”Pe teritoriul actual al României, primele căi ferate au apărut în Transilvania în secolul al XIX-lea, pe când aceasta se afla în componența Austro-Ungariei. Prima cale ferată uzinală cu tracțiune animală a fost construită la Uzinele Reșița în 1846. Aceasta a fost urmată de calea ferată Oravița-Baziaș, dată în funcțiune la 20 august 1854.

    În Principatele Române, primele căi ferate au fost construite în concesiune cu firme străine. La 26 august 1869 este dată în folosință linia București-Giurgiu, urmată de linia spre Buzău”, precizează wikipedia.



Stația Aeroport Henri Coandă

 * CFR Călători asigură circulația pe ruta București Nord – Aeroportul  Henri Coandă și retur.

  Durata: aproximativ 20 – 25 minute/ rută.

  Preț: 5 lei/ adult  ( biletul se poate cumpăra direct din tren)

 





2. O zi la picnic

    Un picnic este o evadare perfectă din rutina zilnică.

Ema la Picnic, Parcul Mogoșoaia
    Îți recomand Parcul Mogoșoaia sau orice parc din apropierea casei tale care permite așezarea unei pături pe iarbă.

   Picnicurile sunt ocazia perfectă de a-ți face copiii să se simtă iubiți și auziți.

  Activitatea în aer liber reduce nivelul de anxietate.

  Așadar, luați o pătură, câteva jucării, ceva de mâncare și porniți la drum 😊

 






3. Spectacole de teatru

Recomand:

* spectacolele Teatrului Mititel . După fiecare spectacol doamna Maia Gherasim oferă părinților oportunitatea de a crea o jucărie împreună cu copilul, jucărie pe care fiecare o ia acasă, ceea ce face ca joaca pe tema spectacolului să continue și acasă 😊. O altă idee drăguță este implicarea părinților în spectacol și faptul că la final copiii se pot juca cu recuzita. Încercați, nu veți regreta! 😊


* spectacolele Teatrului de Păpuși Bibabo. La finalul spectacolului actorii vin printre copii împreună cu păpușile protagonoste, astfel copiii le pot atinge și se pot ”împrieteni” cu ele.


* spectacolele din seria ”Bubu”, de la OperaComică pentru Copii. Scena spectacolelor este amenajată ca un loc de joacă și astfel copiii devin ”actori”. 😊

 

Spectacolele acestor teatre sunt potrivite pentru copiii cu vârste cuprinse între 2-3 ani. Mergeți cu încredere!

Programul spectacolelor îl puteți afla de pe facebook, accesând pagina teatrului menționat.  

 

 

 ***

www.psihologsimonaionita.ro 

marți

Investește în copilul din tine!



Ne aducem aminte cu nostalgie de copilărie. Când ne jucam,  ne alintam, visam, credeam în miracole și magie, iar timpul trecea fără să-l simțim. În interiorul fiecărui om matur stă bine ascuns un copil. Fiecare dintre noi are în interior un copil de 3 ani. Din păcate, noi ne petrecem  majoritatea timpului țipând la el și criticându-l, după care ne mirăm că viața noastră nu merge așa cum trebuie. Vă propun să vă amintiți zilnic de copilul din voi, să-l alintați, să-l iubiți și să investiți în el. Încercați să faceți asta măcar jumătate de oră pe zi.

Unora, poate li se pare o nebunie și își spun în gând ”ce tâmpenie!”.  Eu insist și vă rog să încercați! Nu aveți ce pierde, aveți doar de câștigat.

Ca să vă dau un punct de pornire, pentru acest experiment cu voi înșivă, iată câteva idei, pe care eu le pun în practică, cât de des pot.


1. Citește literatură pentru copii!

Recitește poveștile clasice sau citește poveștile autorilor contemporani.

Iată câteva recomandări:


- ”Greta și rețetele ei”, de Simona Epure, editura All
Cartea face parte dintr-un proiect pe teme educaționale. Personajul central este Greta, o fetiță simpatică și pricepută care îi va ajuta pe copii cu diverse sfaturi.



- ”Povestiri despre România, țara părinților”, un volum de Petre Crăciun, editura Zorio
”Povestiri despre România, țara părinților” își propune familiarizarea unui număr cât mai mare de copii care trăiesc în afara granițelor cu informații despre România, țara părinților, prezentate sub forma unor povestiri atractive, pe înțelesul copiilor, ușor de memorat


- ”Super! Sunt un gândac!”, de Ciprian Măceșaru, editura Humanitas
Cum ar fi ca într-o bună dimineață să vă treziți că v-au crescut antene, că aveți un abdomen cafeniu și trei perechi de picioare… de gândac?
Ar fi… SUPER! Așa a crezut și Andrei....

- ”Povești terapeutice vin să ne învețe”, coordonatori Ioana Cherechianu și Natalia Coroiu, editura Diana



- ”Povestiri pentru copii după viețile sfinților”, de Silvia Tina Busuioc, editura Bizantină



- ”Mâncați sănătos- sfaturile elefantului Suuny și ale prietenilor săi”, de Danion Vasile, colecția Palatul poveştilor frumoase


2. Mergi la teatru pentru copii!

Teatrele pentru copii au o ofertă bogată de spectacole, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.


3. Mergi la filme pentru copii!

Dintre filmele pe care le-am văzut recent, la cinematograf, cel mai mult mi-a plăcut, ”Întors pe dos”.
Despre Bucurie, Tristeţe, Frică, Dezgust, Furie. Cele 5 emoţii fundamentale care ne ghidează şi ne îndrumă, „vocile” micuţe din capul nostru...



4. Uită-te la desene animate!

Sunt multe desene animate sau filme pentru copii și adolescenți, care te vor ajuta să-ți  încarci bateriile. Pe lângă cele clasice, pe care le revăd de fiecare dată cu mare plăcare, eu obișnuiesc să mă uit la Disney Channel.

Câteve dintre serialele Disney Channel pe care vi le recomand:
-          Jessie
-          Baftă, Charlie!
-          Ciudățeni
-          Nu-i vina mea!
-          Liv și Maddie
-          Cățelul blogger


5. Joacă-te!
La 20-30-40 de ani, să te joci de-a v-aţi ascunselea poate părea absurd. Dar pot exista alte jocuri care te vor relaxa.

-          Încearcă să sari coarda... asta te va ajuta să mai scapi și de câteva calorii :D
-          Dansează sau măcar țopăie pe o melodie veselă...și asta te va ajuta să scapi de ceva calorii și de stres :D
-          Desenează orice îți trece prin cap
-          Colorează
-          Cântă


Sper că te-am inspirat și te-am determinat să adaugi ceva nou în programul tău zilnic.

Acum, ia o foaie de hârtie și, răspunde-ți sincer la câteva întrebări:

 - Ce îi place copilului din mine?
 - Ce jocuri aș juca dacă aș fi copil?
 - Ce mă împiedică să manifest bucuria de a fi liber?
 - Ce gândește copilul din mine?
 - Ce simte copilul din mine?
 - Ce îl face să se simtă confortabil?


Trezește copilul din tine! Îți va mulțumi! 

Cadourile trezesc emoții

În biblioteca mea există cartea doamnei Aurelia Marinescu, ”Codul bunelor maniere astăzi”, editura Humanitas, 1995. Acum câteva zile mi-am a...