Provocări ale vieții de mamă: somnul de prânz și ciorba

Somnul de prânz și ciorba reprezintă cele 2 provocări pentru mine, acum când Ema are 2 ani și aproape 2 luni.

1. Somnul de prânz

Fiica mea refuză somnul de după-amiază. Odată cu trecerea de la sugar (0-12 luni) la copil, somnul de după-amiază a devenit din ce în ce mai rar. Am încercat toate rutinele posibile. Până la un moment dat a funcționat somnul în aer liber, în cărucior sau în tricicletă. Mai apoi, probabil, și-a dat seama că pierde lucruri mult prea interesante dacă doarme afară.

Auzeam în jurul meu mame care spuneau ”copilul meu are două reprize de somn pe timpul zilei”. La noi, somnul de prânz de la o oră sau o jumătatea de oră a dispărut total. Nu de puține ori am ațipit lângă ea și m-am trezit cum mă trăgea de pleoape și spunea ”nu doarme mami!!!”. Nu numai că nu doarme fata, dar nu care cumva să doarmă nici mami 😊

Mulți părinți cred că preșcolarii renunță la somnul de după- amiază în funcție de vârstă.

Într-un studiu recent, menționat de site-ul verywellfamily.com,  cercetătorii au descoperit că disponibilitatea copiilor de a renunța la somn este de fapt determinată de dezvoltarea creierului lor.

Când copiii sunt capabili să renunțe la somn, atunci hipocampul este capabil să păstreze informațiile acumulate pe tot parcursul zilei.

Cercetarea, condusă de dr. Rebecca Spencer, concluzionează că nu numai somnul de după-amiază este important pentru copii.

„Când hipocampul este ineficient, este ca și cum ai avea o găleată mică”, spune dr. Spencer. „Găleata ta se va umple mai repede și se va revărsa, iar unele amintiri se vor revărsa și vor fi uitate. Asta credem că se întâmplă cu copiii care încă mai dorm. Hipocampul lor este mai puțin matur și trebuie să golească acea găleată mai des.”

Chiar dacă fiica mea nu doarme la prânz, are momentele ei de relaxare în timpul zilei. Acest lucru îi oferă șansa de a-și odihni corpul și mintea. Răsfoiește cărțile, colorează sau se întinde pe covor.   

 

Specialiștii în somnul copilului spun că la vârsta cuprinsă între 2-3 ani ( vârsta fiicei mele) copiii ar trebui să doarmă 12-14 ore ( somn total) / 10-11 ore noaptea / 1-3 ore (o repriză de somn) ziua.

Fiica mea adoarme între 18.30-19.00 și se trezește la 6-7 dimineața, fără nici o trezire nocturnă. Acesta este ritmul ei. Orice încercare de a-i schimba programul a fost supusă eșecului.

Fiecare copil este diferit și dacă el doarme la prânz poate varia în funcție de cât de bine doarme noaptea și de temperamentul lui.

Povestea cu lipsa somnului la prânz al Emei mi-a amintit de copilărie. Nu îmi plăcea să dorm la prânz, dar diferența dintre noi două este că eu mă supuneam, iar ea este nesupusă, precum i-au ”ursit” nașa ei și zodia în care s-a născut 😀  Eu mă supuneam pentru că la grădiniță în timpul orelor de somn dacă vreun copil era găsit cu ochii deschiși primea 2 nuiele la palmă, așa că nu aveam ce face decât să stau cu ochii închiși. Din fericire, astăzi nu mai există astfel de practici sau cel puțin așa îmi place să cred.

 

2. Ciorba

Mâncatul ciorbei este o altă provocare. Ema mănâncă ciorbă foarte rar. La început insistam și recunosc că mă lăsam influențată de alte mămici pe care le auzeam că principala mâncare a copiilor lor este ciorba. Eu obișnuiesc să o întreb pe Ema ce vrea să mănânce, enumerându-i ce avem de mâncare. Foarte rar vrea ciorbă, dacă este ciorbă de perișoare sunt șanse mai mari să o aleagă, dacă nu, copilul spune clar ”nu ciorbă!”. M-am frustrat până când am avut un moment de reflecție. Care este treaba cu ciorba?  De ce să insist să mănânce ciorbă dacă nu vrea? Tot acel moment de reflecție mi-a amintit de o prietenă care nu mănâncă carne pentru că tatăl ei insista în copilărie să mănânce carne pentru că așa trebuie, iar în prezent pur și simplu nu îi place carnea.

Părinții sunt adesea îngrijorați când copilul lor mănâncă foarte puțin, nu mănâncă alimente sănătoase precum fructele și legumele sau refuză complet o masă. Pentru unii, această îngrijorare poate fi semnificativă, mai ales dacă copilul slăbește. Pentru alții, mesele nemâncate pot fi o sursă de frustrare.

Presiunea de a mânca a fost asociată cu o serie de consecințe negative:

- Mai puțină plăcere pentru mâncare

- Mai puțină dorință de a mânca

- Mâncatul excesiv și excesul de greutate

În general, copiii știu când le este foame și când sunt sătui. Prin urmare, este important să ai încredere în ei. Făcând acest lucru, nu ar trebui să simți nevoia să-ți presezi copilul să mănânce. Va mânca de bunăvoie dacă corpul lui are nevoie de hrană. În mod similar, tendințele naturale ale copiilor de a respinge alimente noi sau anumite mâncăruri nu ar trebui să fie supuse unei presiuni. Mai degrabă, continuă să oferi alimente și acceptă refuzul, recunoscând că aceasta este o fază normală de dezvoltare și că ceea ce faci este important pentru a determina dacă aceasta este o experiență pozitivă sau negativă pentru copilul tău.

_______________________________________________________________________

** Dacă ești părintele unui copil cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani și dorești să afli ce activități poți realiza împreună cu el pentru încurajarea vorbirii și devoltarea limbajului îți recomand eBook-ul https://letras.ro/product/ebook-activitati-pentru-incurajarea-vorbirii-si-dezvoltarea-limbajului-de-la-nastere-pana-la-3-ani-simona-ionita-editura-letras/

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere pentru dezvoltare personală (ONLINE sau prin TEXT pe WhatsApp sau Facebook Messenger), găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Să îl cunoaștem pe copil separându-l de problemele de comportament

 

În același mod în care un adult poate trece printr-o depresie după ce a părăsit o relație sau și-a schimbat locul de muncă, copiii trec în mod constant prin schimbări psihologice, cât și emoționale, pe măsură ce cresc.

Psihologul Eric Erickson  a descoperit următoarele etape ale dezvoltării psihosociale :

-  de la naştere la 1 an:  perioadă caracterizată prin încredere/ neîncredere

- 1-3 ani (copilăria mică): autonomie/ îndoială, rușine

- 6-12 ani (copilăria mare): competență/ inferioritate

- 12-20 ani (adolescența): identitate de sine / confuzie de rol

- 20- 30/35 ani (tânărul adult): dragoste/ tendința spre retragere socială

- 35-65 ani (adultul): productivitate/ stagnare

- stadiul bătrâneţii (peste 65 de ani) caracterizat de criză: integritate psihică/ disperare

Majoritatea etapelor de dezvoltare psihosocială se petrec din copilărie până în adolescență. Există modificări specifice de dezvoltare prin care trece fiecare copil.

Copilăria timpurie solicită dobândirea autonomiei și a sentimentelor de rușine și îndoială. Odată ce ajung la grădiniță, copiii sunt captivi între inițiativă și vinovăție, mai ales atunci când fac ceva greșit. Odată ce au intrat în școala primară, ei regăsesc sentimentul competenței în ceea ce fac și încercă totodată să nu se simtă inferiori colegilor lor. Când ajung la adolescență caută să-și găsească propria identitate. Ei se confruntă adesea cu ceea ce se numește confuzie de rol, încercând să definească cine sunt în mintea lor și în societate.

Avem așteptări mari de la copii. Vrem ca ei să înțeleagă consecințele din lumea reală. Vrem să anticipeze modul în care vom acționa la comportamentul lor. Vrem să înțeleagă ce efect are comportamentul lor asupra celorlalți. Trebuie însă să fim atenți la modul în care interacționăm cu copiii.

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care îl putem oferi copiilor în perioada copilăriei timpurii este încrederea în sine.

Copiii pot învăța să aibă încredere în propria capacitate de a lua decizii dacă noi renunțăm la dorința de a deține controlul în fiecare moment.

Experții în psihologia copilului de la Universitățile din Oxford și Pittsburgh spun că termenul de „tulburare” ar trebui folosit cu prudență pentru copiii cu vârste până la 5 ani și pun la îndoială validitatea acestuia. Profesorii Frances Gardner și Daniel S. Shaw spun că există dovezi limitate care să demonstreze că problemele preșcolare indică la rândul lor probleme în viața adultă sau că problemele de comportament sunt dovezi ale unei adevărate tulburări. „Există îngrijorări cu privire la distingerea comportamentului normal de cel anormal în schimbările determinate de dezvoltarea rapidă”, consideră ei.

Cel mai probabil copilul mic se confruntă cu o problemă temporară de comportament și/sau emoțională. Multe dintre acestea dispar cu timpul, dar necesită răbdarea și înțelegerea părinților.

Părinții joacă un rol crucial în tratarea problemelor comportamentale din copilăria timpurie.

Când vorbim despre stiluri parentale, există patru tipuri principale:

- Autoritar: reguli stricte, fără compromisuri și fără aport din partea copiilor;

- Democratic: reguli stricte, dar părinții sunt dispuși să asculte și să coopereze cu copiii lor;

- Permisiv: puține reguli și puține cerințe impuse. În această casă nu există multă disciplină, iar părinții își asumă de obicei rolul de prieten; 

- Neimplicat: fără reguli și foarte puțină interacțiune. Acești părinți sunt detașați și pot respinge sau neglija copiii.

 

 

***

Două dintre problemele de comportament cu care se confruntă părinții în perioada copilăriei timpurii sunt încăpățânarea și capriciile copilului.

Cu toții preferăm soluțiile în locul sfaturilor, de aceea ofer mai jos posibile soluții la aceste două probleme.

1.     ÎNCĂPĂȚÂNAREA - tendința de a nu ceda și a obține ceea ce dorește prin supărare și confruntare.

Cauza: dereglarea relațiilor interpersonale dintre părinți și copil; incapacitatea de a susține copilul într-o situație dificilă; ignorarea intereselor și necesităților copilului; afirmarea autorității părintești prin forță.  

Soluția: manifestați fermitate și perseverență fără a vă supăra sau irita; nu înjosiți copilul; nu folosiți constrângerile; controlați-vă emoțiile și acțiunile proprii; amânați rezolvarea problemelor controversate.

2.     CAPRICIILE sau CRIZELE DE NERVI – stare neobișnuită manifestată prin plâns, țipăt, contorsionări violente ale corpului, încercări de a lovi, aruncarea obiectelor, trântirea ușii, supărare.  

Cauza: cuvinte spuse imprudent de către membrii familiei; lipsa exigenței din partea adulților; reacția negativă a părintelui față de capriciu; dragostea părintească excesivă; îndeplinirea tuturor dorințelor copilului de către adulți; metodă eficace de a obține ce vrea; manifestarea protestului în situația reprimării nemotivate de către adulți a independenței și inițiativei copilului; supraexcitarea sistemului nervos al copilului.    

Soluția: sustrageți atenția copilului de la sursa capriciului prin cererea de a părăsi încăperea sau prin mângâiere; dacă nu vrea, ieșiți voi; comportați-vă calm când copilul devine capricios; nu cedați niciodată; evitați amenințările, reproșurile, pedepsele. Discutați calm cu copilul după ce s-a liniștit; fiți moderat de exigenți; învățați copilul să accepte refuzul, astfel formând deprinderea de a ține cont de părerea și interesele altora; arătați-i cât de mult îl iubiți.

 

***

Recomandare de lectură:

”Cum să educăm copiii mici cu respect și blândețe” de Janet Lansbury, editura Univers, anul apariției 2020

 

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de subiectul discutat ori pur și simplu să afli mai multe detalii sau recomandări de lectură, îmi poți scrie la adresa de e-mail: dezvoltarepersonala.psihologie@gmail.com

 

** Foto credit: Mihaela Petre

 

 

 

Sindromul impostorului. Cum să faci față sentimentului de impostură

 

A fi prins între dorința de a excela și teama de a obține succes poate fi dureros și paralizant. 

Ai auzit de sindromul impostorului? Cineva care suferă de acest sindrom se îndoiește de realizările sale sau de capacitatea sa de a face anumite lucruri și se teme că va fi demascat drept un impostor.

În anii 70, psihologii Dr. Pauline R. Clance și Dr. Suzanne A. Imes au studiat 150 de femei care se bucurau de foarte mare succes. Deși colegii lor aveau o impresie foarte bună despre ele, acestea câștigaseră premii și avuseseră rezultate foarte bune la teste, toate își puneau succesul pe seama norocului, nu a capacității.

Un studiu realizat ulterior a arătat că nu doar femeile de succes se simt ca niște impostoare - a te îndoi de abilitățile tale și a te îngrijora că ceilalți te vor demasca drept un șarlatan este o experiență cu care mulți oameni se confruntă.

Este nevoie de curaj pentru a-ți depăși îndoiala de sine, însă dacă privești înapoi la succesele și experiențele avute, poți trimite îndoiala de sine la plimbare! J

Unele caracteristici comune ale sindromului impostorului includ:

-  Incapacitatea de a-ți evalua în mod realist competențele și aptitudinile

-  Atribuirea succesului tău factorilor externi

- Reproșarea performanței

- Teama că nu te vei ridica la înălțimea așteptărilor

- Autosabotarea

- Îndoiala de sine

- Stabilirea unor obiective foarte provocatoare și senzația de dezamăgire când nu le atingi

 

Trăsăturile de personalitate determină în mare măsură sindromul impostorului. Cei care îl experimentează se luptă cu autoeficacitatea scăzută, perfecționismul și nevrotismul. 

- Autoeficacitatea se referă la credința proprie în capacitatea de a reuși.

- Perfecționismul joacă un rol semnificativ în sindromul impostorului. Un perfecționist este cineva care se străduiește să fie impecabil. Acest lucru se realizează adesea prin încercarea de a controla situațiile, prin muncă din greu, prin critică adusă sieși sau celorlalți.

- Nevrotismul este una dintre cele cinci mari dimensiuni ale personalității care este legată de niveluri mai ridicate de anxietate, nesiguranță, tensiune și vinovăție.

Ce arată cercetările

• Aproximativ 25 – 30% dintre cei cu performanțe mari pot suferi de sindromul impostorului
• Aproximativ 70% dintre adulți pot experimenta acest sindrom cel puțin o dată în viață
• Eșecul după un șir de succese poate determina pe cineva să se critice și să-și pună la îndoială aptitudinile generale
• Persoanele cu sindromul impostorului se pot lupta cu anxietatea sau depresia
• Mediile competitive pot pune bazele acestui sindrom
• Mulți dintre cei care s-au confruntat în copilărie cu o presiune puternică din partea părinților cu privire la rezultatele școlare ajung să sufere de acest sindrom

 

***

Câteva ponturi pentru a face față sentimentului de impostură:

- Împărtășește-ți sentimentele! Vei fi surprins să descoperi că majoritatea oamenilor au aceleași sentimente ca și tine.

- Petrece puțin timp observând oamenii! Vei vedea că majoritatea sunt prea preocupați de propriile lor dubii în legătură cu propria persoană pentru a le observa pe ale tale. 

- Încurajează-i pe ceilalți! Așa îți poți distrage atenția de la grijile îndreptate asupra propriei persoane și îți exersezi abilitățile.

- Ascultă în loc să compari! Comparându-te cu ceilalți, vei ajunge să găsești defecte la propria persoană.

- Recunoaște-ți și celebrează-ți reușitele, oricât de mari sau mici ar fi ele!

- Învață să tolerezi disconfortul și să accepți imperfecțiunea !

 

***

 

Recomandare de lectură:

 

Ø  ”Imperfecți, liberi și fericiți. Practici ale stimei de sine” de Christophe Andre, editura Trei, anul apariției 2010

 

 

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de subiectul discutat ori pur și simplu să afli mai multe detalii sau recomandări de lectură, îmi poți scrie la adresa de e-mail: dezvoltarepersonala.psihologie@gmail.com

 

Explicația psihologică a blocajelor financiare. Exercițiu de conștientizare și îmbunătățire a relației cu banii

 

Banii reprezintă o energie de schimb. Pentru a primi bani trebuie să dăm ceva Universului: timp, emoții, creații proprii, acțiune. Ceea ce dăruim Universului e constituit de acțiunile noastre fizice, energia psihică investită, cunoștințele noastre, emoțiile, pasiunea și creația.

Larisa Renar, doctor în psihologie, autoare a unor bestselleruri de dezvoltare personală, vorbește despre baraje monetare atunci când se referă la fluxul de bani care ar putea fi blocat. Ea consideră că blocajele financiare se pot manifesta pe 6 niveluri:

1.     Nivelul spiritual- lucrurile pentru care câștigăm bani. Pentru supraviețuire sau pentru realizarea potențialului nostru?

 

2.     Nivelul mental- ceea ce gândim și ce spunem despre bani, setările și convingerile noastre.

 

3.     Nivelul emoțional- ce simțim față de bani, cum ne gândim la ei, cum interacționăm cu ei. Îi privim cu dragoste, cu admirație, cu ură? Ne bucurăm de ei, le suntem recunoscători sau suntem supărați pe ei?

 

4.     Nivelul senzorial- ce simțim când atingem banii: satisfacție sau repulsie, dorință sau greață? De acest nivel depinde ce fel de flux al banilor suntem gata să primim, să acceptăm și să păstrăm.

 

5.     Nivelul fizic- ceea ce facem cu banii. Ce fel de atitudine avem față de ei în lumea materială, cum ne purtăm cu ei, unde îi ținem și cum îi ținem, mototoliți în buzunar sau neteziți frumos într-un portofel?

 

6.     Nivelul de neam- cum se comportă neamul nostru cu banii. Există o interdicție a neamului referitoare la bani sau bogăția este permisă?

 

Chiar dacă petrecem nenumărate ore gândindu-ne la modalități de a face mai mulți bani, este posibil să nu ne gândim prea mult la modul în care ne raportăm la bani. De aceea conștientizarea  ne poate ajuta să deblocăm resursele financiare.

Bunăstarea financiară este o componentă a bunăstării generale

„Sănătatea financiară înseamnă a avea o relație conștientă și intenționată cu banii, care este satisfăcătoare și nu este prea stresantă”, a spus Brad Klontz , PsyD, psiholog financiar și director de cercetare la H&R Block Dollars & Sense.

Emoțiile și banii

Cele mai importante emoții în relație cu banii sunt frica, vinovăția, rușinea și invidia.

Merită să depunem ceva efort pentru a deveni conștienți de emoțiile noastre legate de bani deoarece, fără conștientizare, acestea vor tinde să depășească gândirea rațională și vor conduce acțiunile noastre.

Influența familiei și a copilăriei nu se termină niciodată

Relația noastră de astăzi cu banii provine din copilărie. Convingerile noastre despre bani ne conduc comportamentele financiare și, de obicei, nici măcar nu suntem conștienți de acest lucru.

Fiecare familie are propria sa psihologie particulară a banilor. Despre ce se poate vorbi, cine ar trebui să dețină controlul, ce responsabilități bănești sunt atribuite fiecărui membru al familiei, cât de importanți sau nu sunt banii.

În plus, există întotdeauna povești despre bani care fac parte din identitatea unei familii.

Cheia deblocării fluxului nostru financiar este conștientizarea.

O mare parte din lumea noastră emoțională este inconștientă. Dar nu este atât de greu de accesat dacă știm ce să căutăm și avem un plan pentru tipurile de emoții și povești de familie care ne pot influența relația personală cu banii.

***

Exercițiu

Luați o foaie de hârtie și împărțiți-o în două coloane pe verticală.

Inspirați, apoi expirați și treceți treptat înapoi în copilărie. Aveți mai puțin de 6 ani. Amintiți-vă o situație legată de bani, ascultați ce spun părinții, bunicii sau ce gândiți voi, copilul de atunci.  Luați foaia și scrieți în stânga toate frânturile de gânduri, fraze sau cuvinte care v-au rămas în minte.

Inspirați apoi expirați și reveniți în prezent. Amintiți-vă o situație recentă legată de bani și notați ce vorbeau oamenii care vă înconjoară, părinți, prieteni, soț/ soție.

Uitați-vă la ceea ce ați scris, acelea sunt setările legate de bani.

Tăiați cu pixul sau rupeți tot ceea ce ați scris în coloana din partea stângă.

Scrieți în coloana din dreapta afirmații pozitive legate de bani. Citiți-le și recitiți-le zilnic ( 21 de zile sau cât considerați că este nevoie).

 

Exemple de afirmații pentru deblocarea fluxului financiar:

-       Iubesc banii și banii mă iubesc pe mine!

-       Pot obține venituri mai mari, merit acest lucru!

-       Renunț la atitudinea mea ostilă față de bani și le dau voie să vină la mine!

-       Îmi tratez banii ca pe un prieten și Universul este generos și abundent cu mine!

-       Am parte de prosperitate pe toate planurile!

 

 ***

Recomandări de lectură:

1.      ”Afirmațiile pozitive. Experimentează chiar acum tot ce poate fi mai bun în viață”, de  Louise L. Hay, editura Adevăr Divin, anul apariției 2020;

 

2.     ”Tu şi banii. Cum să-ţi controlezi relaţia cu banii”, de Emmanuelle Daviet, Marc Levy-Davila, editura Trei, anul apariției 2007

 

 

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de subiectul discutat ori pur și simplu să afli mai multe detalii sau recomandări de lectură, îmi poți scrie la adresa de e-mail: dezvoltarepersonala.psihologie@gmail.com

 

Influența genei și a mediului în dezvoltarea copilului

 

Dacă trăsăturile de personalitate ale unui copil și tendințele comportamentale sunt ori un rezultat al eredității ori o consecință a creșterii lor este o dezbatere veche. O mare parte din controversa dintre natură și dezvoltarea copilului este rezultatul unei neînțelegeri despre genetică: credința greșită că soarta și genetica sunt sinonime.

Pe măsură ce cercetătorii aprofundează subiectul, ei constată că multe aspecte ale dezvoltării despre care se credea că sunt determinate de mediul copilului au și o componentă genetică, în timp ce altele despre care se credea că sunt controlate exclusiv de ereditate sunt foarte influențate de factori externi.

Today's Parent dezvăluie că multe studii referitoare la efectul experiențelor și mediului asupra unui copil sunt eronate, deoarece este imposibil pentru cercetători să controleze eficient genetica. În schimb, studiile care susțin că educația nu are impact asupra dezvoltării copilului ignoră rolul vital pe care îl joacă părinții în încurajarea celor mai bune atribute și comportamente la copiii lor - și descurajarea comportamentelor dăunătoare sau negative.

Genele determină anumite caracteristici umane, cum ar fi culoarea ochilor și a părului și incidența bolilor genetice. Cu toate acestea, majoritatea trăsăturilor umane, inclusiv speranța de viață, înălțimea și greutatea, au atât o componentă de mediu, cât și o componentă genetică.

De exemplu, teoria învățării sociale afirmă că cei mici învață observând comportamentul celorlalți, astfel încât stilurile parentale și experiențele învățate ale copilului determină dacă aceștia se comportă politicos sau agresiv în situații specifice.

Componenta genetică a învățării cuprinde fundamentul biologic al proceselor cognitive, așa cum este explicat în Frontiers in Psychology . ”Contribuțiile genetice și epigenetice în procesul de învățare sunt moștenite și interacționează cu învățarea comportamentală, cum ar fi obiceiurile de studiu și disponibilitatea resurselor educaționale.”

Un studiu a constatat că tiparele de somn ale bebelușilor sunt determinate în primul rând de genetică. În mod similar, 60% din temperamentul unui bebeluș este stabilit de genă; iar dacă este sociabil sau timid este tot ”vina” genei.

Așa cum copiii care sunt binecuvântați genetic și cresc în medii privilegiate tind să devină adulți de succes, copiii care sunt mai puțin norocoși din punct de vedere genetic și crescuți în medii mai puțin avantajate tind să aibă mai puțin succes.

Interacțiunile genă-mediu oferă totuși o speranță, deoarece se pare că schimbarea mediului ar putea avea efecte pozitive asupra dezvoltării.

O genă a agresiunii te duce la închisoare dacă ești dintr-un mediu mai puțin avantajat, dar dacă trăiești într-un mediu privilegiat, gena agresiunii te poate duce la practicarea unei meserii care îți poate canaliza agresivitatea în ceva bun, de exemplu vei practica un sport precum boxul. Cu alte cuvinte, mediul unui individ poate modifica efectul pe care ADN-ul moștenit îl are asupra rezultatelor dezvoltării.

„Dacă schimbăm mediile copiilor într-un mod care să le completeze genetica, s-ar putea să le putem spori punctele forte și să le atenuăm punctele slabe”, spune sociologul  Dalton Conley, citat de BOLD, platformă digitală dedicată modului în care copiii și tinerii se dezvoltă și învață.

Cercetările sugerează că influența mediului este importantă atunci când vine vorba despre somn și anxietate la copii.

Influența mediului asupra somnului la copii

Zece până la 13 ore de somn pe noapte este un interval ideal pentru copiii mici ca aceștia să obțină o funcționare adecvată în timpul zilei (siesta nu este luată în considerare; National Sleep Foundation, 2015 ). Numeroase studii au găsit legături între factorii de mediu stresanți ai familiei și somnul copilului. Dezorganizarea generală a locuinței și stresul au fost legate de întreruperile și tulburările de somn în copilărie și adolescență.

O rutină de somn poate fi stabilită în jurul vârstei de 18 luni. Aceasta ar putea include o oră constantă de culcare și o activitate liniștitoare înainte de a dormi, cum ar fi citirea unei cărți sau ascultarea unei melodii liniștitoare. Copiii ar trebui să fie culcați atunci când sunt puțin adormiți, dar încă treji, astfel încât să învețe cum să adoarmă.

Prea puțin somn îl face pe copil iritabil și nervos, în timp ce prea mult timp petrecut în pat poate duce la trezirea copilului de mai multe ori. Astfel, este necesar să se găsească un echilibru între orele de somn și de trezire.

Somnul este o componentă esențială a dezvoltării cognitive și fizice sănătoase. Lipsa somnului poate pune copiii în pericol pentru o varietate de probleme. Având în vedere că durata somnului copiilor a scăzut în ultimele decenii, este necesar să se înțeleagă factorii determinanți ai somnului copiilor, inclusiv rolul comportamentelor de sprijin parental.

Comportamentele părinților joacă un rol cheie în influențarea tiparelor de somn ale copiilor

Părinții pot sprijini somnul copilului prin aplicarea unor reguli, cum ar fi stabilirea orelor de culcare. Deși nevoile și provocările legate de somn diferă foarte mult în funcție de vârstele copiilor, stabilirea unei rutine de culcare și dezvoltarea unui mediu structurat (de exemplu, orele regulate de masă în familie) pot îmbunătăți somnul atât pentru copiii mici, cât și pentru adolescenți.

 

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de subiectul discutat ori pur și simplu să afli mai multe detalii sau recomandări de lectură, îmi poți scrie la adresa de e-mail: dezvoltarepersonala.psihologie@gmail.com

 

Recunoștința ca exercițiu pentru sănătatea fizică și psihică

 

Recunoștința este sentimentul de mulțumire sau de fericire ca răspuns la un beneficiu tangibil (cum ar fi un cadou sau o favoare), sau intangibil (cum ar fi o zi frumoasă), conform definiției Asociației Americane de Psihologie.

Cercetările arată că exersarea  recunoștinței – adică alocarea timpului pentru a recunoaște și a aprecia lucrurile bune din jurul tău sau lucrurile bune pe care le fac oamenii pentru tine – este folositoare în multe aspecte ale sănătății și bunăstării.

Recunoștința poate ajuta la consolidarea relațiilor, la consolidarea sănătății mintale și chiar la îmbunătățirea markerilor sănătății fizice, cum ar fi tensiunea arterială și somnul.

O cercetare publicată în ”Journal of Psychosomatic Research”,  în august 2020, a analizat datele din 19 studii anterioare și a concluzionat că recunoștința este strâns legată de îmbunătățirea sănătății fizice prin controlul tensiunii arteriale, al nivelului zahărului din sânge și calitatea somnului.

Prin studierea mecanismelor neuronale care sunt responsabile pentru sentimentele de recunoștință, cercetătorii au demonstrat că la nivelul creierului, judecățile morale care implică sentimente de recunoștință sunt evocate în cortexul temporal anterior drept. Persoanele care exprimă și simt recunoștință au un volum mai mare de substanță cenușie în circumvoluția temporală inferioară dreaptă.

Atunci când ne exprimăm recunoștința și primim același lucru, creierul nostru eliberează dopamină și serotonină, cei doi neurotransmițători care ne fac să ne simțim „bine” și ne îmbunătățesc imediat starea de spirit.

Cum influențează recunoștința creierul

- Te eliberează de emoții toxice;

- Reduce durerea;

- Îmbunătățește calitatea somnului;

- Ajută la reglarea nivelului de stres;

- Reduce anxietatea și depresia.

Recunoștința este principiul spiritual care reprezintă baza propriei evoluții. Recunoștința este o stare de a fi.  Ca toate lucrurile din viața noastră, recunoștința este o alegere. Putem fi recunoscători sau nu.

Opuse recunoștinței sunt resentimentul, furia sau înverșunarea.

Consider că este necesar să ne dezvoltăm treptat obiceiul recunoștinței în viața noastră. Pentru a realiza când ne simțim recunoscători trebuie să ne mărim suficient conștientizarea.

***

Îți propun un exercițiu de apreciere: lista zilnică a lucrurilor pentru care ești recunoscător.

Poți fi recunoscător pentru orice - lucruri mărunte, lucruri mari, lucruri materiale, lucruri spirituale, oameni, locuri, rezultate, vreme etc. Nu există limite în privința lucrurilor pentru care te simți recunoscător.

Vei avea nevoie de un pix, de un jurnal și de câteva minute pe zi.

1.Scrie în jurnalul tău, pe o pagină albă, într-o coloană, numerele de la 1 la 10.

2. Lângă fiecare număr, scrie un lucru pentru care ești recunoscător.

3. Fă asta în fiecare zi, timp de o săptămână sau mai mult, până când va deveni ceva natural.

4. Când te simți pregătit, schimbă-ți obiceiul. În loc să le mai notezi, fă-ți o listă interioară și continuă acest exercițiu zilnic,

Exemplu:

Sunt recunoscător pentru:

 1.  Lumina zilei.

2.  Cafeaua de dimineață.

3. Perseverență (îmi permite să îndeplinesc, puțin câte puțin, tot ce îmi un în minte).

4. Zâmbete (îmi place să zâmbesc și să îi determin și pe alții să zâmbească).

5. Toamnă (îmi place toamna cu foșnetul frunzelor și adierea vântului).

6. Oamenii minunați pe care Universul mi-i scoate în cale (de la fiecare am ceva de învățat).

7. Prieteni (timpul petrecut cu prietenii, indiferent de durata lui este o binecuvântare pentru suflet).

8.  Familie.

9. Sănătatea trupească și sufletească.

10. Visuri și speranțe.

 

***

Recunoștința noastră ar trebui să se reflecte în modul în care ne comportăm.  Din păcate nu se întâmplă mereu așa cum ar fi firesc. Spunem că familia este importantă pentru noi, dar nu ne purtăm cu ea așa cum trebuie, suntem morocănoși și nervoși când suntem împreună. Spunem că ne prețuim casa și mașina, dar nu le curățăm și nu le îngrijim. Aceste exemple și multe altele sunt detaliile pe care le pierdem.

Dacă ne prețuim viața și prețuim oamenii și lucrurile din viața noastră, atunci trebuie să-i tratăm cu grijă și respect. Grija este piatra de temelie a recunoștinței, însemnând atenție, considerație și respect.

 

Dacă te-am convins despre importanța exprimării recunoștinței, îți recomand cartea ”Darul recunoștinței. Jurnalul binecuvântărilor tale”, de Louise Hay, apărută în 2022 la editura Niculescu.

 

Dacă vrei să împărtășești cu mine experiența ta legată de recunoștință sau vrei să te ghidez către alte exerciții de apreciere a propriei tale vieți, îmi poți scrie pe adresa de e-mail: dezvoltarepersonala.psihologie@gmail.com

 

Cu recunoștință,

Simona

 

 

 

 

 

Izolare la vârsta a treia

Această perioadă  aduce cu ea și o altă îngrijorare. Mulți dintre noi  încercăm să ne convingem rudele mai în vârstă să rămână acasă și să își formeze noi rutine. 

Pentru a putea gestiona această situație este nevoie să înțelegem modul în care ei se simt.

Putem folosi exemple din viața noastră, spunând :  ”Nici eu nu am mai ieșit din casă”- acest lucru arată solidaritate.

Să le reamintim că autoizolarea este doar o măsură temporară, iar dacă pot tolera această perioadă, atunci este foarte probabil să fie bine.

Să nu-i bombardăm cu cifre despre moarte - am putea ajunge să le provocăm supărare, îngrijorare și anxietate.

Să îi întrebăm ce au nevoie și să-i asigurăm că ne vom ocupa de asta.

Persoanele în vârstă susțin că au „văzut totul” și își protejează răspunsurile în circumstanțe noi - și de obicei asta funcționează pentru ei. Înțelepciunea dobândită duce la convingeri înrădăcinate, iar flexibilitatea cognitivă se reduce cu vârsta.

Este important să oferim sprijin practic și emoțional și să nu întrerupem comunicarea cu ei.  Comunicarea constantă sporește sentimentul de siguranță.

Sănătatea mentală în timpul izolării

American Psychological Association (APA) ne spune că anxietatea față de coronavirus este o „infecție” aproape la fel de periculoasă ca virusul însuși. 

Izolarea, teama de contaminare / infecție, precauții extreme, neîncredere, anxietate, frică ... Toți trecem prin sentimente similare. În timp ce majoritatea dintre noi încercăm cu disperare să ne protejăm, spălându-ne mâinile excesiv și evitând locurile publice, un punct important pe care l-am putea uita este să avem grijă de sănătatea noastră mentală.

Nu este de mirare că ne-am transformat cu toții în vulcani de anxietate, așteptând să erupem în orice moment.

Zi de zi primim informații despre noi cazuri de infecție și decese. Am fost nevoiți să abandonăm vechile obiceiuri. Ni s-a spus să ne distanțăm social.

Unii dintre noi ne confruntăm cu insomnie, coșmaruri și stare de rău. Alții ne-am pierdut pofta de mâncare și alții simțim nevoia să mâncăm din ce în ce mai mult. 

În vremuri de criză, oamenii tind să fie mai sceptici și să caute vinovați. 

Cum viața noastră s-a schimbat dramatic peste noapte, mulți ne luptăm cu găsirea unor modalități de a face față noii realități.

Este important să recunoaștem că în această perioadă vor apărea o mulțime de gânduri și emoții anxioase și de a le accepta, mai degrabă decât de a încerca să le alungăm. Același lucru este valabil și pentru tristețe.

Să ne observăm emoțiile, gândurilor și senzațiile fizice negative pe măsură ce apar, să le privim cu curiozitate, să le descriem  fără judecată și apoi să le dăm drumul.

Ar putea ajuta să ne dăm seama că aceste perioade de încercare oferă mai multe căi de creștere psihologică și o oportunitate de a aprofunda relațiile noastre cu oamenii din gospodăria noastră și nu numai.

Cu grijă și planificare putem rămâne puternici din punct de vedere psihologic în timpul pandemiei și poate chiar să creștem din această experiență transformatoare.

***

Utilizați tehnologia audio și video pentru a rămâne în contact cu ceilalți.

Această criză oferă, de asemenea, o șansă neașteptată de a ne conecta cu noi înșine.

Spuneți o rugăciune sau o afirmație pozitivă când vă spălați pe mâini sau în alte momente. Cercetările au arătat că repetarea unui cuvânt sau expresie spirituală reduce foarte mult stresul.

Suprainformarea duce la îngrijorare excesivă. Căutați surse oficiale și evitați informații toxice.

Rutina este cel mai bun aliat.

#stămacasă