duminică, 29 aprilie 2018

Scurt jurnal de călătorie în Țara Sfântă






Îmi făcusem deja un obicei din a-mi sărbători ziua de naștere în afara țării. Anul ăsta nu mai eram prea convinsă că asta îmi doresc... până la un moment dat când ”m-a luat valul” J 

Verișoara mea m-a anunțat că vrea să plece cu o prietenă în pelerinaj în Țara Sfântă și că plecarea este fix pe 22 aprilie, cu o zi înainte de ziua mea. Am zis  nu, nu merg. Cu o săptămână înainte de data plecării mă ”împrietenesc” cu ideea și îmi zic că dacă mai sunt locuri înseamnă că e un semn că trebuie să ajung acum acolo. Mi se spune de la agenție că mai este un loc în avion și un loc în cameră dar cu o altă persoană. Nu, nu mă avânt la așa ceva, îmi zic. Dacă îmi găsește loc în cameră singură merg, dacă nu, nu. A doua zi, am fost anunțată că mi-au găsit și o cameră ”single”.  Minunat! Înseamnă că ăsta este momentul potrivit, nu degeaba s-au aranjat astfel lucrurile, îmi spun . Răsfoiesc pașaportul pentru a-i verifica valabilitatea. Era valabil. Îmi amintesc că este plin de vize de Turcia... încep să mă stresez puțin. Auzisem că nu e prea ok să ai vreo legătură cu Turcia, Dubai și cu musulmanii în general pentru că vei fi supus unui interviu mai amănunțit. Mă stresa gândul, dar mi-am zis că dacă Dumnezeu a vrut ca eu să ajung acolo acum, totul va fi bine.  Cu o zi înainte de plecare sunt anunțață că la aeroport ne vom întâlni cu preotul însoțitor, hmm preot, credeam că e vorba de ghid. Sper să fie un om ok, care să nu ne țină teorii.

Pe 22 aprilie 2018, ora 4.30 dimineața, eram în aeroportul Otopeni. Ne întâlnim cu grupul și cu preotul. Când văd că preotul este tânăr și glumeț îmi mai revine entuziasmul. Stau la checkin împreună cu verișoara mea și cu prietena ei în ideea de a ni se da locuri în avion una lângă alta. Îi zicem fetei de acolo că vrem să stăm împreună, ea zice ok și când mă uit pe bilet, eu pe rândul 11, ele pe 18. Zic iarăși, asta e! . Ne îmbarcăm. Locul meu era pe același rând cu preotul. M-am gândit că e un semn, că nu întâmplător mi s-a dat locul ăla. Decolăm. Mai vorbim, mai glumim, zburăm vreo 40 de minute și suntem aunțați că urmează o zonă cu turbulențe. Ne zdruncinăm un pic și așteptăm să treacă. Nu mai durează mult și suntem anunțați că a fost sesizată o defecțiune și trebuie să ne întoarcem de urgență la București. S-a creat deja panica. Mirosea a ars și fix de la aripa de pe partea unde stăteam ieșea ceva fum. Mă gândeam că dacă nu e flacără e încă ok. Doamna de lângă mine mă strânge de mână. Îmi trece prin minte că a doua zi ar trebui să fac 39 de ani și poate că nu mai e cazul. Poate că am plecat la acest drum ca să mă opresc la 38. Nu mai apuc să mă gândesc la nimic altceva pentru că încerc să dau curaj doamnei de lângă mine.

Ajungem cu bine pe pământ, Dumnezeu a fost cu noi. Când coborâm observ o mare pată de ulei și în continuare fum. Veniseră deja pompierii. Ni se spune că vom fi anunțați pe parcursul zilei ce vom face în continuare. Ne agităm, ne împrietenim, ne gândim dacă mai plecăm sau nu, dacă a fost un semn să nu mai mergem sau a fost o ispită și acum a trecut și totul va fi bine. Câteva persoane decid să renunțe. Altele rămân pe poziție. Îi zic preotului că dacă nu mai merge să îmi spună pentru că nu mai merg nici eu. O întreb pe verișoara mea ce fel de asigurare mi-a făcut, dacă intră și astfel de cazuri în asigurare și îmi zice că nu, intră repatriere și pierdere de bagaje. Suntem anunțați că se încearcă repararea motorului sau a unui rulment... acest anunț ne agită. Nu mai voiam să plecăm cu același avion. Până la urmă suntem anunțați că a sosit un avion de la Roma și vom pleca cu acela. Ne îmbarcăm. Stăm cu inimile strânse și cu mințile la rugăciune. Un drum de 2 ore și 20 de minute mi s-a părut a fi de 5 ore. Spiritul glumeț al preotului îmi mai da ceva curaj.

Am ajuns la Tel Aviv. La controlul pașapoartelor sunt întrebată dacă am venit ca turist, dacă sunt în grup, dacă sunt prima oară în Israel și dacă a mai fost cineva din familia mea în Israel. Nimic de Turcia. Îmi zic că am scăpat J)

La aeroport ne așteaptă autocarul și un ghid local vorbitor de limba română. Pornim deja să vizităm ce se mai putea vizita la acea oră: grădinile Bahai, biserica Stella Maris (Steaua Mării -sediul Ordinului călugăresc al Carmeliţilor-, cu altarul aşezat deasupra Grotei Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul. Ne îndreptăm spre Tiberias unde avem cazarea.

A doua zi pornim spre Capernaum, oraşul unde a locuit Iisus după ce a plecat din Nazaret. Vizităm ruinele sinagogii din calcar alb, locul în care Iisus a predicat, ruinele casei soacrei Sf. Petru. Continuăm cu Tabgha – loc ce aminteşte de minunea înmulțirii pâinilor și peștilor, unde admirăm o biserica construită în stil bizantin, apoi facem o oprire pe Muntele Fericirilor, unde vizităm capela de formă octogonală ce a fost construită pe locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a ținut predica despre fericiri.

Preotul ne povestește câte ceva despre Fericiri și ne miruiește.

Apoi ne îndreptăm spre Iordan.

Ajungem la Iordan, unde preotul urma să ne boteze simbolic. Realizez că sunt botezată în apa Iordanului fix de ziua mea, 23 aprilie. Mi se umple sufletul de bucurie și recunoștință.


Facem o plimbare cu o copie a „bărcii lui Iisus”, pe apele Mării Galileii. Ne oprim la malul Mării și mâncăm ”peștele Sfântului Petru” -tilapia, chromis niloticus - cel mai cunoscut și mâncat pește din Țara Sfântă.

Mai vizităm: Muntele Tentației, Aşezământul Românesc din Ierihon, Biserica Nativității, locul nașterii lui Iisus şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită “Betleemița” sau “Apărătoarea Bethleemului”, mănăstirea Sf. Gheorghe, mănăstire greco-ortodoxă din apropierea Ierihonului, înălțată în cinstea sfântului, la poalele munților din Deșertul Iudeii. Este prima mănăstire întemeiată în Valea Iordanului.

Pe drumul prin deșert întâlnim beduinii cu măgari. A fost un drum impresionant. Un peisaj desprins parcă din filme. Unii dintre beduini știau câteva cuvinte în limba română și ne spuneau că pe măgării lor îi cheamă Iohanis și Băsescu.


Ne îndreptăm spre Bethleem pentru cazare.


A treia zi mergem la Mormântul Sfânt. Stăm vreo 2-3 ore la coadă. Preotul citește Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos. Încerc să fiu cât mai aproape de preot pentru a-l asculta și a putea ignora forfota și vocile celorlalți. Reușesc să fiu la o distanță acceptabilă. Simt o emoție puternică. Ridic privirea. Văd locul pe unde coboară Lumina Sfântă de Paște. Îmi dau lacrimile și mi se furnică pielea. Ajung la Mormânt, ating cu capul  Mormântul și îmi dau lacrimile instant. Îl rog să mă ierte pentru toate deznădejdiile, tristețile și răutățile și îi mulțumesc cu recunoștință pentru tot. Ies de la Mormânt și îmi plec genunchii și capul la Piatra Ungerii. Mirosea a mir.  Iarăși mă cuprinde o mare emoție care mă face să lăcrimez. Urc la Golgota. Aceeași emoție și furnicătură. Îmi caut grupul și pornim cu toții pe Via Dolorosa, apoi ajungem la Zidul Plângerii. Unii mai reticenți nu se apropie. Merg la Zid. Îl ating, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această șansă.

În autocar preotul ne mai citește câteva rugăciuni. Are o voce atât de liniștitoare. Mulțumesc iarăși și iarăși în gând pentru ceea ce mi-e dat să trăiesc.

Am mai fost la Marea Moartă, pe Muntele Măslinilor, la Mănăstirea Ortodoxă a Înălţării Domnului ce amintește de Înălțarea Domnului la cer; la Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor ridicată pe locul în care Mântuitorul s-a rugat înainte de a fi prins; Biserica Mormântul Maicii Domnului unde găsim Capela Sf. Ioachim şi Ana şi Grota Trădării, Biserica Adormirii Maicii Domnului şi Mormântul lui David.

O energie și o emoție puternică am simțit și la Grota Trădării. Pur și simplu simțeam că ESTE acolo. I-am cerut iarăși iertare și i-am mulțumit pentru tot. Aici am primit o crenguță de măslin. A urmat Biserica Mormântul Maicii Domnului. Când am ieșit din biserică a început o mare ploaie, parcă venită special pentru a ne curăța de păcate.

În ultima zi am vizitat Ein Karem, loc al întâlnirii Fecioarei Maria cu Elisabeta, Biserica "Sf. Ioan Botezătorul” ridicată pe locul naşterii "celui mai mare om născut din femeie”, izvorul Sf Ioan, oraşul vechi Jaffa, unde se află biserica ce adăposteşte moaştele Sf. Gheorghe din Lod și mormântul sfântului.

Născută de Sfântul Gheorghe, această biserică care adăpostește mormântul  mi-a accentuat și mai mult bucuria acestui pelerinaj. O emoție în plus a fost declanșată de faptul că preotul m-a miruit în acel loc...

Am încheiat vacanța în Israel cu Marea Mediterană din Tel Aviv. 


Ne-am îndreptat apoi spre aeroport. Aici a urmat interviul. Nu am mai scăpat de ”problema” vizelor de Turcia J) Am fost întrebată de câte ori am fost în Turcia, când am fost ultima oară, dacă cunosc pe cineva acolo, pe cine, cu cine am fost acolo, dacă am primit vreun cadou pe timpul șederii în Israel. După ce am răspuns întrebărilor am fost ”încadrată” la persoane ”oarecum periculoase” și am fost supusă unui alt control mai amănunțit. J)

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru oamenii minunați pe care mi i-a scos în cale în acest pelerinaj: preotul Cătălin Caucă, care a fost o binecuvântare pentru noi toți, noii mei prieteni, ”colegi de pelerinaj”. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a rânduit totul atât de frumos și am ajuns cu bine acasă.




Un comentariu: