miercuri

Influența genei și a mediului în dezvoltarea copilului

 


Dacă trăsăturile de personalitate ale unui copil și tendințele comportamentale sunt ori un rezultat al eredității ori o consecință a creșterii lor este o dezbatere veche. O mare parte din controversa dintre natură și dezvoltarea copilului este rezultatul unei neînțelegeri despre genetică: credința greșită că soarta și genetica sunt sinonime.

Pe măsură ce cercetătorii aprofundează subiectul, ei constată că multe aspecte ale dezvoltării despre care se credea că sunt determinate de mediul copilului au și o componentă genetică, în timp ce altele despre care se credea că sunt controlate exclusiv de ereditate sunt foarte influențate de factori externi.

Today's Parent dezvăluie că multe studii referitoare la efectul experiențelor și mediului asupra unui copil sunt eronate, deoarece este imposibil pentru cercetători să controleze eficient genetica. În schimb, studiile care susțin că educația nu are impact asupra dezvoltării copilului ignoră rolul vital pe care îl joacă părinții în încurajarea celor mai bune atribute și comportamente la copiii lor - și descurajarea comportamentelor dăunătoare sau negative.

Genele determină anumite caracteristici umane, cum ar fi culoarea ochilor și a părului și incidența bolilor genetice. Cu toate acestea, majoritatea trăsăturilor umane, inclusiv speranța de viață, înălțimea și greutatea, au atât o componentă de mediu, cât și o componentă genetică.

De exemplu, teoria învățării sociale afirmă că cei mici învață observând comportamentul celorlalți, astfel încât stilurile parentale și experiențele învățate ale copilului determină dacă aceștia se comportă politicos sau agresiv în situații specifice.

Componenta genetică a învățării cuprinde fundamentul biologic al proceselor cognitive, așa cum este explicat în Frontiers in Psychology . ”Contribuțiile genetice și epigenetice în procesul de învățare sunt moștenite și interacționează cu învățarea comportamentală, cum ar fi obiceiurile de studiu și disponibilitatea resurselor educaționale.”

Un studiu a constatat că tiparele de somn ale bebelușilor sunt determinate în primul rând de genetică. În mod similar, 60% din temperamentul unui bebeluș este stabilit de genă; iar dacă este sociabil sau timid este tot ”vina” genei.

Așa cum copiii care sunt binecuvântați genetic și cresc în medii privilegiate tind să devină adulți de succes, copiii care sunt mai puțin norocoși din punct de vedere genetic și crescuți în medii mai puțin avantajate tind să aibă mai puțin succes.

Interacțiunile genă-mediu oferă totuși o speranță, deoarece se pare că schimbarea mediului ar putea avea efecte pozitive asupra dezvoltării.

O genă a agresiunii te duce la închisoare dacă ești dintr-un mediu mai puțin avantajat, dar dacă trăiești într-un mediu privilegiat, gena agresiunii te poate duce la practicarea unei meserii care îți poate canaliza agresivitatea în ceva bun, de exemplu vei practica un sport precum boxul. Cu alte cuvinte, mediul unui individ poate modifica efectul pe care ADN-ul moștenit îl are asupra rezultatelor dezvoltării.

„Dacă schimbăm mediile copiilor într-un mod care să le completeze genetica, s-ar putea să le putem spori punctele forte și să le atenuăm punctele slabe”, spune sociologul  Dalton Conley, citat de BOLD, platformă digitală dedicată modului în care copiii și tinerii se dezvoltă și învață.

Cercetările sugerează că influența mediului este importantă atunci când vine vorba despre somn și anxietate la copii.

Influența mediului asupra somnului la copii

Zece până la 13 ore de somn pe noapte este un interval ideal pentru copiii mici ca aceștia să obțină o funcționare adecvată în timpul zilei (siesta nu este luată în considerare; National Sleep Foundation, 2015 ). Numeroase studii au găsit legături între factorii de mediu stresanți ai familiei și somnul copilului. Dezorganizarea generală a locuinței și stresul au fost legate de întreruperile și tulburările de somn în copilărie și adolescență.

O rutină de somn poate fi stabilită în jurul vârstei de 18 luni. Aceasta ar putea include o oră constantă de culcare și o activitate liniștitoare înainte de a dormi, cum ar fi citirea unei cărți sau ascultarea unei melodii liniștitoare. Copiii ar trebui să fie culcați atunci când sunt puțin adormiți, dar încă treji, astfel încât să învețe cum să adoarmă.

Prea puțin somn îl face pe copil iritabil și nervos, în timp ce prea mult timp petrecut în pat poate duce la trezirea copilului de mai multe ori. Astfel, este necesar să se găsească un echilibru între orele de somn și de trezire.

Somnul este o componentă esențială a dezvoltării cognitive și fizice sănătoase. Lipsa somnului poate pune copiii în pericol pentru o varietate de probleme. Având în vedere că durata somnului copiilor a scăzut în ultimele decenii, este necesar să se înțeleagă factorii determinanți ai somnului copiilor, inclusiv rolul comportamentelor de sprijin parental.

Comportamentele părinților joacă un rol cheie în influențarea tiparelor de somn ale copiilor

Părinții pot sprijini somnul copilului prin aplicarea unor reguli, cum ar fi stabilirea orelor de culcare. Deși nevoile și provocările legate de somn diferă foarte mult în funcție de vârstele copiilor, stabilirea unei rutine de culcare și dezvoltarea unui mediu structurat (de exemplu, orele regulate de masă în familie) pot îmbunătăți somnul atât pentru copiii mici, cât și pentru adolescenți.

 

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de subiectul discutat ori pur și simplu să afli mai multe detalii sau recomandări de lectură, îmi poți scrie la adresa de e-mail: dezvoltarepersonala.psihologie@gmail.com

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trei idei de a petrece timpul liber cu un copil de 2 ani jumate

  La 2-3 ani jocul este important. Copiii învață prin joc. Le place să se joace cu ceilalți, să picteze cu degetele sau cu o pensulă, să țop...