La sfârșitul
lunii septembrie 2017 îmi anunțam prietenii, plină de bucurie și
entuziasm, că din octombrie voi fi studentă la Facultatea de Psihologie și
Științe ale Educației, din cadrul Universității Hyperion. Bucuria a fost foarte
mare deoarece mă gândeam de câțiva ani să mă înscriu la această facultate,
chiar dacă au trecut fix 20 de ani de la terminarea liceului și 13 ani de la
terminarea studiilor postuniversitare de Relații Publice, din cadrul Facultății
de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea din București.
Această mare bucurie însă nu a durat prea mult pentru că....
Trei zile la
rând o durere puternică abdominală nu mi-a dat pace. Era atât de puternică
încât nu puteam sta decât întinsă sau în picioare. După ce m-am tratat cu toate
analgezicele posibile, am pornit la drum spre spital. Am început cu Spitalul
Colentina unde mi s-a pus diagnosticul de ”suspectă de infecție urinară”. Mi
s-au dat niște pastile care nu au avut niciun efect. Durerea era la fel de
puternică și insuportabilă. Am fost îndrumată și spre ginecologie, însă nu am
luat în seamă acest lucru. Eram convinsă că aceste dureri nu pot fi de natură
ginecologică. Pe alea le știu și le suport, îmi tot spuneam. Am continuat
investigația. Am ajuns la Spitalul Universitar. Aici mi s-a spus ”suspectă de
apendicită acută”. După alte investigații am fost iarăși trimisă la
ginecologie. Mi s-au dat alte analgezice și mi s-a amintit de chistul
endometriozic pe care îl tot căram cu mine de ceva vreme. Era clar! Nu mai
aveam loc de întors.
L-am sunat pe
domnul doctor ginecolog care mă avea sub observație. Mi-a zis că acea durere
este de la chist, dar să merg la spital să mă mai vadă.
Totul a arătat
că acel chist trebuia operat.
Am citit și
răscitit toate articolele găsite pe internet despre domnul doctor. Faptul că
avea articole publicate în reviste de specialitate, cercetări științifice,
participări la conferințe, cursuri, care făceau referire și la endometrioză mi-au
dat încrederea că este persoana cea mai potrivită pe care o pot alege pentru
această intervenție.
Pe 2 octombrie
2017, într-o zi de luni, am fost internată la Spitalul Filantropia. A fost
prima internare și prima operație din viața mea. Frica, panica s-au instalat de
la primele minute. Singurele lucruri care mă linișteau erau profesionalismul,
răbdarea și blândețea domnului medic specialist Obstetrică-Ginecologie Nicolae Gică și faptul că Spitalul Filantropia este unul dintre
cele mai curate și mai bine dotate spitale de Obstetrică și Ginecologie din București.
Pe tot
parcursul spitalizării, zilnic, asistente, medici și chiar domnul director al
spitalului, Prof. dr. Gheorghe Peltecu, veneau și se interesau de starea
tuturor pacientelor. Profesionalismul, grija și atenția care îți sunt acordate
în astfel de momente sunt extrem de importante. Pentru asta, mulțumesc
tuturor! Și mulțumesc în mod special domnului doctor Nicolae Gică pentru modul în care a știut să se ocupe inclusiv de
psihicul meu. Nu am fost o pacientă ”model” dacă se poate spune așa. Poate că
l-am terorizat cu fricile mele și chiar cu sms-urile, dar de fiecare dată și-a
făcut timp să îmi răspundă la toate întrebările și să-mi spună o vorbă bună.
Îmi amintesc că înainte de anestezia totală, mă uitam disperată să-l zăresc și
nu-l zăream. Știam clar că nu vreau să mă opereze altcineva. Eram în stare să
mă ridic de pe masă dacă nu îi zăream privirea. Într-un final l-am zărit și
l-am auzit întrebând: ”Vă e frică?” Am schițat un daaaa disperat și răspunsul a
venit imediat: ”Nu are de ce să vă fie frică!”. De aici s-a rupt firul. Am
închis ochii liniștită și m-am trezit fără acel chist endometriozic de 7
centimetri.
Nu vreau să
dau sfaturi, însă vreau să vă spun doar atât: nu ignorați semnalele pe care
corpul vi le transmite! El știe întotdeauna când ceva nu este în regulă!
Ma bucur ca ai trecut cu bine de aceasta încercare. Sanatate maxima! Si felicitări D-nului Doctor pentru ca a stiut cum sa se poarte cu un pacient ( foarte putini se mai gandesc si la psihicul bolnavului )si echipei de la spitalul Filamtropia!
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult!
ȘtergereMulta sanatate si bafta la facultate!
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult!
RăspundețiȘtergereBuna! Si eu am un chist. Al meu este dermoid din investigatiile facute si are 9 cm. Mi s-a recomandat operatia, dar sincer nu stiu ce sa fac. Initial voiam o operatie laparoscop insa mi s-a spus ca pentru acest fel de chist ar fi riscant. Nu stiu inca unde sa ma duc pentru operatie... Imi poti da mai multe detalii despre operatia ta? M-ar interesa si pretul, cam cat te-a dus cu totul... Multumesc!
RăspundețiȘtergereBună!Operația nu m-a costat pentru că sunt asigurată și nu au fost necesare decât biletul de trimitere de la medicul de familie și cardul de sănătate. Dacă ești asigurată operația nu costă. Dacă nu ești asigurată nu știu să îți spun cât costă. Toate informațiile necesare ți le poate oferi medicul. Pentru că ”nu știi unde să te duci pentru operație” eu îți recomand cu toată încrederea Spitalul Filantropia și pe domnul doctor Nicolae Gică, pe care îl poți găsi și la clinica OK Medical din București. Te-ai putea programa acolo pentru o consultație. Mergi cu toată încrederea! Este un doctor foarte bun și un OM deosebit. Are răbdare să răspundă tuturor întrebărilor :) Acesta este site-ul clinicii: https://okmedical.ro/ Aștept să îmi scrii că și cazul tău a fost rezolvat cu succes!:) Multă baftă!
ȘtergereBuna ziua,
RăspundețiȘtergereMulta sanatate iti doresc!
Desi sunt asigurata, am mari probleme financiare. M-ar interesa cat as cheltui pentru o interventie similara, cu "atentiile" din spital.
Multumesc frumos.
Buna si eu am doua chisturi ovariene...si pe data de 18 decembrie ma opereaza tot domnul doctor nicole Gica..mi.a placut enorm de mult de el...cum iti explica...nota 1000
RăspundețiȘtergereBaftă, Alexandra! Multă sănătate!
Ștergere