Filantropia sau despre cineva care te scoate din anxietate și durere

La sfârșitul lunii septembrie 2017 îmi anunțam  prietenii, plină de bucurie și entuziasm, că din octombrie voi fi studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul Universității Hyperion. Bucuria a fost foarte mare deoarece mă gândeam de câțiva ani să mă înscriu la această facultate, chiar dacă au trecut fix 20 de ani de la terminarea liceului și 13 ani de la terminarea studiilor postuniversitare de Relații Publice, din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea din București. Această  mare bucurie însă nu a durat prea mult pentru că....

Trei zile la rând o durere puternică abdominală nu mi-a dat pace. Era atât de puternică încât nu puteam sta decât întinsă sau în picioare. După ce m-am tratat cu toate analgezicele posibile, am pornit la drum spre spital. Am început cu Spitalul Colentina unde mi s-a pus diagnosticul de ”suspectă de infecție urinară”. Mi s-au dat niște pastile care nu au avut niciun efect. Durerea era la fel de puternică și insuportabilă. Am fost îndrumată și spre ginecologie, însă nu am luat în seamă acest lucru. Eram convinsă că aceste dureri nu pot fi de natură ginecologică. Pe alea le știu și le suport, îmi tot spuneam. Am continuat investigația. Am ajuns la Spitalul Universitar. Aici mi s-a spus ”suspectă de apendicită acută”. După alte investigații am fost iarăși trimisă la ginecologie. Mi s-au dat alte analgezice și mi s-a amintit de chistul endometriozic pe care îl tot căram cu mine de ceva vreme. Era clar! Nu mai aveam loc de întors.

L-am sunat pe domnul doctor ginecolog care mă avea sub observație. Mi-a zis că acea durere este de la chist, dar să merg la spital să mă mai vadă.

Totul a arătat că acel chist trebuia operat.

Am citit și răscitit toate articolele găsite pe internet despre domnul doctor. Faptul că avea articole publicate în reviste de specialitate, cercetări științifice, participări la conferințe, cursuri, care făceau referire și la endometrioză mi-au dat încrederea că este persoana cea mai potrivită pe care o pot alege pentru această intervenție.  

Pe 2 octombrie 2017, într-o zi de luni, am fost internată la Spitalul Filantropia. A fost prima internare și prima operație din viața mea. Frica, panica s-au instalat de la primele minute. Singurele lucruri care mă linișteau erau profesionalismul, răbdarea și blândețea domnului medic specialist Obstetrică-Ginecologie Nicolae Gică și faptul că Spitalul Filantropia este unul dintre cele mai curate și mai bine dotate spitale de Obstetrică și Ginecologie din București.

Pe tot parcursul spitalizării, zilnic, asistente, medici și chiar domnul director al spitalului, Prof. dr. Gheorghe Peltecu, veneau și se interesau de starea tuturor pacientelor. Profesionalismul, grija și atenția care îți sunt acordate în astfel de momente sunt extrem de importante. Pentru asta, mulțumesc tuturor!  Și mulțumesc în mod special domnului doctor Nicolae Gică pentru modul în care a știut să se ocupe inclusiv de psihicul meu. Nu am fost o pacientă ”model” dacă se poate spune așa. Poate că l-am terorizat cu fricile mele și chiar cu sms-urile, dar de fiecare dată și-a făcut timp să îmi răspundă la toate întrebările și să-mi spună o vorbă bună. Îmi amintesc că înainte de anestezia totală, mă uitam disperată să-l zăresc și nu-l zăream. Știam clar că nu vreau să mă opereze altcineva. Eram în stare să mă ridic de pe masă dacă nu îi zăream privirea. Într-un final l-am zărit și l-am auzit întrebând: ”Vă e frică?” Am schițat un daaaa disperat și răspunsul a venit imediat: ”Nu are de ce să vă fie frică!”. De aici s-a rupt firul. Am închis ochii liniștită și m-am trezit fără acel chist endometriozic de 7 centimetri.

Nu vreau să dau sfaturi, însă vreau să vă spun doar atât: nu ignorați semnalele pe care corpul vi le transmite! El știe întotdeauna când ceva nu este în regulă!