A descoperit o
fotografie care l-a incitat. Era tânără și frumoasă. El era trecut de prima
tinerețe și avea chef de pălăvrăgeli. S-a gândit să o abordeze. Să o întrebe
periodic dacă este ok și să ducă discuțiile ușor, ușor pe un făgaș pe care era
convins că și ei îi va plăcea să ajungă. În fiecare seară, cuvintele lui bine
scrise o făceau să se simtă admirată și el știa asta. Uneori, forța un pic
”registrul”. Îi plăcea jocul. La fel și ei. Nu era sigur dacă putea trece de
limita virtualului, dar nu dădea nici înapoi.
Ea începuse să se
gândească...”pălăvrăgeală, pălăvrăgeală, dar până când?”. S- a hotărât să îl
invite la o plimbare. El a lăsat să mai treacă puțin timp, înainte de a da un
răspuns, gândindu-se că invitația e doar o ”pasă”. Nu era o pasă. L-a mai
invitat o dată. Atunci și-a zis că dacă nu ar accepta, nu ar fi bărbat....
S-au plimbat timp
de 5 ore. Ea era cu totul fascinată. ”Ce bărbat se mai plimbă timp de 5 ore? Dacă a făcut acest efort înseamnă că ceva,
ceva se ascunde în mintea lui”, își zise ea.
Peste o lună s-au
întâlnit la un pahar de vin. Energia bună, pe care o simțea în preajma lui, o
făcea să simtă că el poate fi parte din povestea ei. Nu o poveste de viitor, ci
o poveste trăită în prezent și atât. Nu voia să aibă așteptări și nici nu voia să-și pună speranțe. Voia doar să se bucure de prezent și să se simtă femeie.
Din păcate, nu a
reușit să nu spere... a sperat că el va fi un domn până la capăt și nu va
dispărea în ceață cu propriile lui tristeți.
Lui ceva din trecut nu i-a
dat permisiunea de a trăi clipa... A considerat povestea ca fiind un eșec.
Pentru ea, eșecul
a fost cu totul altul... Ea a simțit că el era omul cu care putea vorbi despre orice...el
nu a simțit același lucru.
” Și el este
frustrat, și el are temeri, și el are dureri”, a gândit ea....
