“Literatura este o gură de aer proaspăt într-o lume toxică”



Alina Ilioi este o fată plină de energie pozitivă, cu un suflet frumos pe care ni-l dezvăluie atât pe blogul personal alinailioi.ro, cât şi în prima sa carte, „Aşa vei şti că l-ai întâlnit pe EL”, apărută de curând. În exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, am dialogat cu Alina despre salvarea prin literatură şi prin ficţiune.

Născută în Bucovina, la Rădăuţi, judeţul Suceava, Alina Ilioi, o tânăra în vârstă de 23 de ani, a copilărit pe meleagurile natale, ca mai apoi să plece în Cluj Napoca pentru a absolvi jurnalismul, în cadrul Universităţii Babeş- Bolyai. De la 17 ani a lucrat în televiziune, până acum un an jumătate, când şi-a dat demisia şi s-a axat doar pe principala sa pasiune, scrisul. În prezent este masterandă la SNSPA, Bucureşti, şi este activă în domeniul online. „Aşa vei şti că l-ai întâlnit pe EL”, este debutul ei editorial, o carte despre viaţă, luptele sufleteşti, despre pierderea identităţii şi o regăsire a sinelui, a persoanei iubite şi a lui Dumnezeu. Personajul principal, Ana, duce o luptă interioară permanentă şi trece printr-un amalgam de sentimente prin care trecem, de altfel, fiecare dintre noi. Dezamăgire, neiertare, frustrare, necredinţă, trădare, neîncredere, îndrăgostire, iertare şi multe alte emoţii sufleteşti.

-Tot mai mulţi utilizatori de net şi de facebook exersează scrisul ca jurnal intim, dar deschis celor din reţea. În ce circumstanţe biografice ai ajuns să exersezi scrisul ca pe o nevoie interioară? Nu ţi se pare o exhibare a intimităţii postările personale pe facebook? Crezi că poate exista o literatură de reţea, în reţea?

Eu am ajuns să scriu pentru că simţeam nevoia să mă exteriorizez. Să spun într-o formă sau alta ce simt, de multe ori printr-o poveste. A apărut brusc în viaţa mea, deşi dacă mă gândesc bine, de mic copil am cochetat cu scrisul. Numai că nu a observat nimeni asta, nici măcar eu. Mai intens am început să scriu pe la vârsta de 17 ani, când aveam senzaţia că singurul care mă înţelege este pixul din mâna mea. Desigur, şi mie îmi era teamă să exprim ce simt şi să postez, pentru că astfel deveneam vulnerabilă şi oamenii intrau în intimitatea inimii mele. Şi am avut parte şi de reacţii negative, şi de reacţii pozitive. Dar acele reacţii pozitive, în care oamenii îmi scriau că se regăsesc şi că au prins curaj de a trăi, mi-au dat puterea de a continua să scriu transparent. Da, cred într-o literatură de reţea în reţea, şi deja trăim acest fenomen.

-Fiecare dintre noi încercăm să ne găsim în autorii preferaţi un model literar. Ce scriitori şi ce cărţi preferate  au fost pentru tine o şcoală stilistică şi, mai ales, o şcoală morală?

 Am să încep cu Dostoievski, pentru că este prima mea dragoste în materie de scriitori. Am început să-l citesc pe la 12 ani, pentru că eu şi citeam mult, şi de cele mai multe ori, orice prindeam în mână, citeam. Am avut norocul că în familia mea sunt oameni pasionaţi de citit, şi astfel am beneficiat de cărţi de calitate. Şi aşa,  când aveam 12 ani a ajuns “Fraţii Karamazov”, cartea surorii mele Ligia, la mine în mână. Apoi am savurat tot ce mai era scris de scriitorul rus: Idiotul, Crimă şi pedeapsă etc. Ca scriitoare, Jane Austen a fost romanciera adolescenţei mele. Din nou, am citit tot ce s-a putut găsi scris de ea.  Mai enumăr şi: Emily Bronte, Paulo Coelho, Gabriel Garcia Marquez, Dabija, Şişkin ( recent, că e contemporan).  Şi să ştii că-l citeam pe Creangă cu mare, mare plăcere.

-Personajul principal al cărţii tale, Ana, este o persoană dezamăgită de oamenii din jur, de falsitate lor. Ea consideră că orice relaţie se bazează şi se clădeşte pe interese. Ce interese poate ascunde autoarea Alina Ilioi? Care este miza pentru care ai ales scrisul ca formă de exprimare?

Nu ştiu dacă pot să spun că ascund ceva, e mult spus, pentru că în general îmi place să expun gândurile mele şi să fiu cât pot de transparentă. De aici a şi pornit Gânduri Ascunse, un alt proiect de al meu. Ana, personajul cărţii mele, la fel ca şi mine, a ajuns într-un final să conştientizeze că există unele interese bune şi frumoase: să-l faci fericit pe celălalt, să faci un bine, să oferi bunătate. Nu eu am ales scrisul, el m-a ales pe mine. Nu pot să-ţi explic. Face parte din mine.  Mă defineşte, mă caracterizează. La fel cum mănânc şi respir, scriu. E ca şi cum ţi-aş răspunde de ce respir. Ca să trăiesc… Şi dacă ar fi o miză, cred că ar fi aceea de a mângâia inimile oamenilor. De a trezi măcar o emoţie minusculă în inima uneori rece, a noastră…

-Într-o lume obsedată de imagine şi de egou, mai putem să ne salvăm prin literatură şi prin ficţiune? Ţi se pare importantă biografia ca sursă de inspiraţie?

Literatura este o gură de aer proaspăt într-o lume toxică. Asta pentru cine e suficient de inteligent să aleagă să respire aer curat din când în când. Nu prea se mai citeşte… Ştii cum e? Găsim inspiraţie în fiecare lucru mărunt, dacă ştim să privim şi să avem ochii deschişi. Dacă citim mult, în cărţi descoperim lucruri pe care noi poate nu am avut şansa să le trăim. Vizităm locuri necunoscute, trăim emoţii noi, ne transpunem în povestea din carte. Şi toate astea, da, pot fi o sursă de inspiraţie pentru viaţa noastră şi pentru profesia noastră.

-Ana se întreabă ce poate fi mai minunat decât să se sprijine pe un bărbat puternic.  Alina Ilioi a găsit acel bărbat, în literatură sau în biografie, pe care se poate sprijini? Ce ţi se pare mai ofertant pentru construcţia psihologică a unor personaje literare în vremurile noastre: Bărbatul sau Femeia?

Eu mă identific mult cu Ana, personajul din cartea mea. Ba chiar multe din trăirile ei, au fost ale mele. Alex, personajul principal masculin din cartea mea, a fost inspirat de un bărbat din viaţa mea. În momentul de faţă nu mă sprijin pe nimeni, în afară de Dumnezeu, dar aştept şi eu cu mare drag să pot să mă sprijin şi pe un om.  Este important să faci această alegere cu cap. Să nu te compromiţi sau să ai o relaţie cu cineva doar pentru că te simţi singur sau vrei să umpli un gol. Trebuie să fie acel EL, suflet pereche. Asta dacă vrei să dureze o viaţă… Nu ştiu, sincer, ce este mai ofertant. Tot ce ştiu este că dacă nu scrii din inimă, în zadar încerci să construieşti psihologic un personaj literar. Mereu va lipsi acel ceva, fie că ai un  personaj de sex feminin sau masculin.

-Cu toate că drumul Anei către acel EL nu este deloc uşor, ea nu-şi pierde speranţa şi credinţa în Dumnezeu. Dar un scriitor este un Dumnezeu al propriilor sale plăsmuiri literare. Ce fel de Dumnezeu literar te consideri în faţa personajelor tale?

La un moment dat, şi-a pierdut Ana speranţa şi credinţa. Dar L-a regăsit pe Dumnezeu. A conştientizat că fără Dumnezeu este în zadar viaţa. Îmi e şi teamă să rostesc că sunt un Dumnezeu literar. Nu sunt asta. Mai degrabă sunt un părinte, o mama, o prietenă, un regizor al personajelor mele. Un creator, dacă vrei să-i spunem aşa. Mi-ar plăcea să pot spune că sunt un creator de emoţii, prin personajele mele. Da, asta aş vrea să fiu. Şi să-ţi mai spun ceva. Drumul nu este uşor cu un scop. Obstacolele din viaţa noastră nu apar doar ca să ne facă viaţa mai grea, şi atât. Înseamnă că avem de lucru cu noi, că trebuie să ne şlefuim, să învăţăm lecţii noi şi să ajungem la o variant mai bună de-a noastră. Pe mine mă doare când văd oameni care renunţă la jumătatea drumului, pentru că e prea greu. NU! Ridică-te şi pleacă! Mergi, luptă, înfruntă. Viaţa e scurtă şi… clipeşti o dată şi nu mai eşti.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu