Alina Ilioi este o fată plină de energie pozitivă, cu un
suflet frumos pe care ni-l dezvăluie atât pe blogul personal alinailioi.ro, cât
şi în prima sa carte, „Aşa vei şti că l-ai întâlnit pe EL”, apărută de curând.
În exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, am dialogat cu Alina despre salvarea
prin literatură şi prin ficţiune.
Născută în Bucovina, la Rădăuţi, judeţul Suceava, Alina
Ilioi, o tânăra în vârstă de 23 de ani, a copilărit pe meleagurile natale, ca
mai apoi să plece în Cluj Napoca pentru a absolvi jurnalismul, în cadrul
Universităţii Babeş- Bolyai. De la 17 ani a lucrat în televiziune, până acum un
an jumătate, când şi-a dat demisia şi s-a axat doar pe principala sa pasiune,
scrisul. În prezent este masterandă la SNSPA, Bucureşti, şi este activă în
domeniul online. „Aşa vei şti că l-ai întâlnit pe EL”, este debutul
ei editorial, o carte despre viaţă, luptele sufleteşti, despre pierderea
identităţii şi o regăsire a sinelui, a persoanei iubite şi a lui Dumnezeu.
Personajul principal, Ana, duce o luptă interioară permanentă şi trece
printr-un amalgam de sentimente prin care trecem, de altfel, fiecare dintre
noi. Dezamăgire, neiertare, frustrare, necredinţă, trădare, neîncredere,
îndrăgostire, iertare şi multe alte emoţii sufleteşti.
-Tot mai mulţi
utilizatori de net şi de facebook exersează scrisul ca jurnal intim, dar
deschis celor din reţea. În ce circumstanţe biografice ai ajuns să exersezi
scrisul ca pe o nevoie interioară? Nu ţi se pare o exhibare a intimităţii
postările personale pe facebook? Crezi că poate exista o literatură de reţea,
în reţea?
Eu am ajuns să scriu pentru că simţeam nevoia să mă
exteriorizez. Să spun într-o formă sau alta ce simt, de multe ori printr-o
poveste. A apărut brusc în viaţa mea, deşi dacă mă gândesc bine, de mic copil
am cochetat cu scrisul. Numai că nu a observat nimeni asta, nici măcar eu. Mai
intens am început să scriu pe la vârsta de 17 ani, când aveam senzaţia că
singurul care mă înţelege este pixul din mâna mea. Desigur, şi mie îmi era
teamă să exprim ce simt şi să postez, pentru că astfel deveneam vulnerabilă şi
oamenii intrau în intimitatea inimii mele. Şi am avut parte şi de reacţii
negative, şi de reacţii pozitive. Dar acele reacţii pozitive, în care oamenii
îmi scriau că se regăsesc şi că au prins curaj de a trăi, mi-au dat puterea de
a continua să scriu transparent. Da, cred într-o literatură de reţea în reţea,
şi deja trăim acest fenomen.
-Fiecare dintre noi
încercăm să ne găsim în autorii preferaţi un model literar. Ce scriitori şi ce
cărţi preferate au fost pentru tine o
şcoală stilistică şi, mai ales, o şcoală morală?
Am să încep cu
Dostoievski, pentru că este prima mea dragoste în materie de scriitori. Am
început să-l citesc pe la 12 ani, pentru că eu şi citeam mult, şi de cele mai
multe ori, orice prindeam în mână, citeam. Am avut norocul că în familia mea
sunt oameni pasionaţi de citit, şi astfel am beneficiat de cărţi de calitate.
Şi aşa, când aveam 12 ani a ajuns
“Fraţii Karamazov”, cartea surorii mele Ligia, la mine în mână. Apoi am savurat
tot ce mai era scris de scriitorul rus: Idiotul, Crimă şi pedeapsă etc. Ca
scriitoare, Jane Austen a fost romanciera adolescenţei mele. Din nou, am citit
tot ce s-a putut găsi scris de ea. Mai
enumăr şi: Emily Bronte, Paulo Coelho, Gabriel Garcia Marquez, Dabija, Şişkin (
recent, că e contemporan). Şi să ştii
că-l citeam pe Creangă cu mare, mare plăcere.
-Personajul principal
al cărţii tale, Ana, este o persoană dezamăgită de oamenii din jur, de
falsitate lor. Ea consideră că orice relaţie se bazează şi se clădeşte pe
interese. Ce interese poate ascunde autoarea Alina Ilioi? Care este miza pentru
care ai ales scrisul ca formă de exprimare?
Nu ştiu dacă pot să spun că ascund ceva, e mult spus, pentru
că în general îmi place să expun gândurile mele şi să fiu cât pot de
transparentă. De aici a şi pornit Gânduri Ascunse, un alt proiect de al meu.
Ana, personajul cărţii mele, la fel ca şi mine, a ajuns într-un final să
conştientizeze că există unele interese bune şi frumoase: să-l faci fericit pe
celălalt, să faci un bine, să oferi bunătate. Nu eu am ales scrisul, el m-a
ales pe mine. Nu pot să-ţi explic. Face parte din mine. Mă defineşte, mă caracterizează. La fel cum
mănânc şi respir, scriu. E ca şi cum ţi-aş răspunde de ce respir. Ca să
trăiesc… Şi dacă ar fi o miză, cred că ar fi aceea de a mângâia inimile
oamenilor. De a trezi măcar o emoţie minusculă în inima uneori rece, a noastră…
-Într-o lume obsedată
de imagine şi de egou, mai putem să ne salvăm prin literatură şi prin ficţiune?
Ţi se pare importantă biografia ca sursă de inspiraţie?
Literatura este o gură de aer proaspăt într-o lume toxică.
Asta pentru cine e suficient de inteligent să aleagă să respire aer curat din
când în când. Nu prea se mai citeşte… Ştii cum e? Găsim inspiraţie în fiecare
lucru mărunt, dacă ştim să privim şi să avem ochii deschişi. Dacă citim mult,
în cărţi descoperim lucruri pe care noi poate nu am avut şansa să le trăim.
Vizităm locuri necunoscute, trăim emoţii noi, ne transpunem în povestea din
carte. Şi toate astea, da, pot fi o sursă de inspiraţie pentru viaţa noastră şi
pentru profesia noastră.
-Ana se întreabă ce
poate fi mai minunat decât să se sprijine pe un bărbat puternic. Alina Ilioi a găsit acel bărbat, în
literatură sau în biografie, pe care se poate sprijini? Ce ţi se pare mai
ofertant pentru construcţia psihologică a unor personaje literare în vremurile
noastre: Bărbatul sau Femeia?
Eu mă identific mult cu Ana, personajul din cartea mea. Ba
chiar multe din trăirile ei, au fost ale mele. Alex, personajul principal
masculin din cartea mea, a fost inspirat de un bărbat din viaţa mea. În
momentul de faţă nu mă sprijin pe nimeni, în afară de Dumnezeu, dar aştept şi
eu cu mare drag să pot să mă sprijin şi pe un om. Este important să faci această alegere cu
cap. Să nu te compromiţi sau să ai o relaţie cu cineva doar pentru că te simţi
singur sau vrei să umpli un gol. Trebuie să fie acel EL, suflet pereche. Asta
dacă vrei să dureze o viaţă… Nu ştiu, sincer, ce este mai ofertant. Tot ce ştiu
este că dacă nu scrii din inimă, în zadar încerci să construieşti psihologic un
personaj literar. Mereu va lipsi acel ceva, fie că ai un personaj de sex feminin sau masculin.
-Cu toate că drumul
Anei către acel EL nu este deloc uşor, ea nu-şi pierde speranţa şi credinţa în
Dumnezeu. Dar un scriitor este un Dumnezeu al propriilor sale plăsmuiri
literare. Ce fel de Dumnezeu literar te consideri în faţa personajelor tale?
La un moment dat, şi-a pierdut Ana speranţa şi credinţa. Dar
L-a regăsit pe Dumnezeu. A conştientizat că fără Dumnezeu este în zadar viaţa.
Îmi e şi teamă să rostesc că sunt un Dumnezeu literar. Nu sunt asta. Mai
degrabă sunt un părinte, o mama, o prietenă, un regizor al personajelor mele.
Un creator, dacă vrei să-i spunem aşa. Mi-ar plăcea să pot spune că sunt un
creator de emoţii, prin personajele mele. Da, asta aş vrea să fiu. Şi să-ţi mai
spun ceva. Drumul nu este uşor cu un scop. Obstacolele din viaţa noastră nu
apar doar ca să ne facă viaţa mai grea, şi atât. Înseamnă că avem de lucru cu
noi, că trebuie să ne şlefuim, să învăţăm lecţii noi şi să ajungem la o variant
mai bună de-a noastră. Pe mine mă doare când văd oameni care renunţă la
jumătatea drumului, pentru că e prea greu. NU! Ridică-te şi pleacă! Mergi,
luptă, înfruntă. Viaţa e scurtă şi… clipeşti o dată şi nu mai eşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu