Discreția, calitate sau defect?

“Dacă ești discret, sau vrei să fii astfel, niciodată nu vei spune lucruri de care să trebuiască să dai socoteală”.-  Miguel de Cervantes

DISCRÉȚIE s. f. 1. Calitatea de a păstra o taină încredințată. ◊ Expr. A păstra discreția = a nu răspândi o știre, a nu divulga un secret încredințat. ♦ Rezervă în atitudine, reținere în vorbe și în fapte. 2. Fig. Calitatea de a nu atrage atenția, de a nu șoca (prin aspect). 3. (Fam.; în loc. adv. și expr.) La discreție = cât poftești, cât vrei, fără nici o restricție, din belșug. A fi (sau a ajunge, a rămâne, a pune, a lăsa) la discreția cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) la bunul plac, la dispoziția cuiva, supus puterii abuzive, capriciilor cuiva. [Var.: (înv.) discrețiúne s. f.] – Din fr. discrétion, lat. discretio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998)

Sunt o persoană discretă. Apreciez oamenii discreți. De multe ori aș fi putut dezvălui lucruri care m-ar fi pus într-o lumină nemaipomenită și  aș fi crescut în ochii celor care nu caută altceva decât bârfe și așa zisele subiecte șoc.

Lumea din zilele noastre este curioasă, iar ideea de rating întărește această curiozitate.

De multe ori  mi-a venit să strig în gura mare ceea ce știam și asta din cauză că am fost rănită, dar am ales ca totuși să tac.  De ce? Din respect față de mine și față de celălalt. Am preferat să scriu și să “urlu” în fața foii de hârtie.

Discreția nu este plăcută omului din zilele noastre, nu are în ea nimic ademenitor. Cei din prezent doresc să fie căutați, să-și dea cu părerea asupra oricărui subiect, căci toate problemele îi privesc. Aproape toată lumea vrea să fie în prim plan, să fie admirată. Aceste lucruri fac pentru ei o biografie adevărată. 

Niciodată nu am căutat să fiu așezată în vitrină pentru a fi admirată. Mi-ar plăcea însă să știu că discreția mea este bine înțeleasă, apreciată și respectată.

Dumnezeu știe, Dumnezeu să-mi ajute, să-mi dea putere să rabd, să iert, să iubesc, să am încredere.