Ce mi-ai adus?

Postarea de mai inainte despre vacanta mi-a adus aminte despre souveniruri.

In istorie, primele suveniruri au fost scoicile. Capitanii de vas in special aveau o colectie personala bogata de astfel de suveniruri aduse din locuri exotice.

Imi place ca din fiecare loc in care merg sa iau cate un magnet, un semn de carte si ceva specific locului. Frigiderul meu este incarcat de magneti, dar recunosc ca un sfert dintre ei sunt primiti. I-am primit pentru ca i-am cerut sau i-am primit poate pentru ca si eu la randul meu am dat magneti.

Adevarul e ca, imediat cum anunti pe cineva ca pleci in vacanta stii deja la ce sa te astepti… un zambet larg si intrebarea: “Si… ce imi aduci?”.  Poate ca si tu la randul tau cam tot asa procedezi J Dar, sincer nu mi se pare nimic de condamnat.

Imi place sa daruiesc si sa primesc souveniruri.

Cand stiu ca persoana colectioneaza ceva anume incerc sa gasesc obiectul respectiv pentru a participa si eu la colectia sa. Cand persoana este pasionata de ceva anume vreau sa-mi aduc si eu aportul la pasiunea cu pricina.

Ma bucur cand vad ca celalalt se bucura si de aceea imi place sa aduc souveniruri familiei si prietenilor.

Nu de fiecare data primesti zambete atunci cand oferi un souvenir. Chiar daca te-ai straduit si poate ca au fost ultimii bani ramasi iar tu ai facut in asa fel incat sa aduci un mic souvenir ca semn ca te-ai gandit la persoana respectiva se poate intampla ca celalalt sa se astepte la mai mult si sa nu aprecieze gestul. Atunci, ce faci? Ei bine, nu-i mai aduci niciun souvenir. Simplu, nu? Asta este concluzia la care am ajuns eu  in urma povestii de mai jos J

La prima mea plecare in Grecia m-am tot gandit ce sa-i aduc unui amic pe care il stiam de ani de zile si care ma stia plecata in vacanta. Am zis ca un magnet, nu prea merge. Este o persoana mai sofisticata. Dupa ce fac o lista cu posibile souveniruri si ajung la concluzia ca: aia nu, aia nu… ma orientez catre o icoana. M-am gandit sa fie intr-un fel mai speciala adica cu sfantul al carui nume il poarta. Nu era simplu de gasit dar nu am vrut sa renunt. Am considerat ca merita efortul pentru ca sigur se va bucura. Vine momentul sa ofer souvenirul si… surpriza: se uita la icoana si pe fata si pe spate si imi zice un multumesc din coltul gurii. Am fost dezamagita si l-am taiat de pe lista mea de “souveniruri pentru altii” J

Astazi, nu mai aduc souveniruri decat celor care stiu sa aprecieze J Nu stiu daca e frumos sau nu, dar e sanatos. Nu ma mai frustrez nici eu, ca nu a fost apreciat gestul, si nici celalalt, ca souvenirul nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor lui)  :))

Eu sunt o persoana care aprecieza intentia si gestul omului si asa mi se pare de bun simt. Ca-i magnet, ca-i fir de ata gestul conteaza!